26 aprilie 2024, 8:43

De la 1 iulie circulăm în Europa cu certificat COVID

De la 1 iulie vom putea circula liber în spațiul Uniunii Europene cu certificatul de sănătate. Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord, după negocieri intense.

Euroaleșii ar fi dorit ca testele COVID să fie gratuite, însă țările membre s-au opus, pentru că vaccinarea e gratis. Certificatele COVID sunt emise de fiecare țară membră și recunoscute de toate celelalte state din Uniune.

Comisia salută acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul referitor la Regulamentul ce reglementează certificatul electronic al UE privind COVID.

Acest lucru înseamnă că certificatul (denumit anterior „adeverință electronică verde”) este în grafic pentru a fi gata la sfârșitul lunii iunie, după cum era planificat. Acordul de astăzi a fost obținut într-un timp record, la doar două luni de la prezentarea propunerii Comisiei.

Certificatul electronic al UE privind COVID – elemente esențiale

În urma acordului la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul, certificatul electronic al UE privind COVID:

  • va acoperi vaccinarea, testarea și vindecarea;
  • va fi disponibil în format electronic și pe hârtie, în funcție de alegerea destinatarilor, și va conține un cod QR semnat digital;
  • va fi gratuit, se va obține cu ușurință și va fi disponibil și pentru persoanele vaccinate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului referitor la certificatul electronic al UE privind COVID;
  • va putea fi utilizat și de către statele membre în scopuri naționale, dacă acest lucru este prevăzut în legislația națională;
  • statele membre trebuie să se abțină de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare deținătorilor unui certificat electronic al UE privind COVID, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice;
  • de asemenea, Comisia va mobiliza 100 de milioane EUR pentru a sprijini statele membre să ofere teste la prețuri accesibile.

Certificatul standard va fi recunoscut de toate statele membre. Se pot institui restricții, doar în situații excepționale.

În privința schemei acceptate, statele membre au libertate deplină. Unele deja au anunțat că primesc turiști vaccinați cu o singură doză, altele cer schemă completă.

În plus, orice țară poate stabili dacă acceptă turiști vaccinați cu seruri care nu sunt autorizate în spațiul european, cum sunt Sputnik sau vaccinul chinezesc.

Certificatul standard intră în vigoare la 1 iulie, dar mai multe țări folosesc deja propriile certificate naționale.

Spania a anunțat că din 7 iunie îi așteaptă pe toți turiștii vaccinați cu schemă completă.

Certificatul digital european COVID va fi disponibil printr-un cod QR pe telefonul mobil sau pe hârtie.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol