26 noiembrie 2020, 17:53

De la Vest la Est / De la Est la Vest – Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara vine online

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) se mută într-un eveniment internațional desfășurat în mediul online, arată o postare de pe pagina de Facebook a FILTM.

Cinci seri de dialoguri și lecturi publice vor avea loc săptămâna viitoare, de luni (19 octombrie) până vineri (23 octombrie). Dialogurile au fost înregistrate în avans, fiind traduse și subtitrate în limba română, din dorința organizatorilor de a face programul accesibil tuturor iubitorilor de literatură din România. Pasionații de dialoguri și lecturi vor putea urmări ediția din acest an a FILTM, în fiecare seară, începând de la ora 19.00, pe pagina lor de Facebook.

Care este tema din acest an?

„Granițe: evadări, refugii, regăsiri” este tema ediției de anul acesta, una care reunește autori de primă mărime ai literaturii universale, cu cărți traduse în 2020 în limba română și o selecție impresionantă de poete și poeți români ai momentului.

Într-o lume în care mobilitatea oamenilor a crescut exponențial, indiferent de contextul specific și de factorii declanșatori – fie că e vorba de război, revoluție, migrație ori pandemie – problema granițelor revine constant. Aflat la frontiera dintre Est și Vest, așa cum chiar numele său o indică, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” reia și duce mai departe, prin literatură și cu ajutorul invitaților, povești despre depășirea granițelor și valențele multiple generate de acest fenomen.

Program:

  • Luni, 19 octombrie: Tema serii: „Un Dicționar la frontiere”

Dezbatere pornind de la volumul Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în pregătire la Editura Polirom, la care iau parte: Adriana Babeți, Cornel Ungureanu, Balázs Imre, Daciana Branea, Dorian Branea, Gabriel Kohn, Marius Lazurca.

  • Marți, 20 octombrie: Tema serii: „Secțiuni prin casa melcului”

Confesiunile a doi mari scriitori români care au ales calea exilului, dar continuă să locuiască în limba literaturii lor.

  1. Scriitorul Norman Manea în dialog cu jurnalista Magda Grădinaru (Spotmedia)
  2. Scriitorul Dorin Tudoran în dialog cu scriitorul și jurnalistul Robert Șerban
  • Miercuri, 21 octombrie: Tema serii: „Neîntrerupta introducere la temă”

Două dialoguri ce pleacă de la eterna adaptare a scriitorului în exil, dar și de la nostalgia ce-i însoțește fiecare carte scrisă în noua lume.

  1. Scriitorul și eseistul bosniaco-american Aleksandar Hemon, în dialog cu scriitorul și criticul literar John Freeman
  2. Scriitorul german născut în Bulgaria Ilija Trojanow, în dialog cu jurnalista austriacă Jana Volkmann
  • Joi, 22 octombrie: Tema serii: „Vina Omului alb”

Un dialog cu scriitorul și gânditorul francez Pascal Bruckner în care scriitoarea Tatiana Țîbuleac îl provoacă pe acesta să vorbească despre temele polemice ale ultimelor sale cărți: despre granițele socio-politice și personale, despre ciocnirea dintre generații, despre sentimentul de vinovăție al națiunilor și multe altele.

  • Vineri, 23 octombrie: Tema serii: „Melting pot”

O seară dedicată poeziei române contemporane, în care se vor face auzite vocile unor importanți poeți ce aparțin unor generații și stiluri distincte: Cristina Hermeziu, Adrian Alui Gheorghe, Ioana Ieronim, Fevronia Novac, Ruxandra Novac, Ciprian Măceșaru, Ioan Es. Pop, Saviana Stănescu, Olga Ştefan, Ioana Tătărușanu.

Sursa foto: Facebook/ FILTM


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.