Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță o creștere de 20% a cererii pentru Litoralul românesc în luna iunie a acestui an, față de iunie 2023, în special pentru 1 iunie și pentru minivacanța de Rusalii.
Atracțiile din zonă, noile investiții în hoteluri, creșterea cererii pentru hotelurile cu all inclusive, o imagine mai bună a litoralului românesc dar și vremea foarte caldă au determinat această creștere.
La ora actuală, pentru Rusalii, agențiile de turism membre ANAT specializate pe litoralul românesc înregistrează un grad de ocupare de 85%, peste 80.000 de turiști urmând să-și petreacă minivacanța din weekend.
Este o creștere și față de 1 iunie, Ziua Copilului, când, de asemenea, a fost un grad de ocupare mai mare decât anul precedent, de circa 70%, iar mai ales după 15 iunie numărul sejururilor a crescut considerabil, anunță Radio România Constanța.
La ora actuală există încă promoții last minute sau oferte speciale gen ”plătești 6 nopți, stai 7”.
Datorită tarifelor mici, de extrasezon, este posibil ca numărul de rezervări să crească în continuare pentru minivacanța de Rusalii dar și pentru finele lunii iunie.
O altă veste bună este că în sudul litoralului, în Mangalia și stațiunile care aparțin de municipalitate (Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus și Saturn) parcarea este gratuită și în acest sezon.
Cele mai căutate stațiuni de Rusalii, care înregistrează cel mai mare grad de ocupare, sunt Mamaia, Eforie și Venus.
Exemple de tarife practicate de Rusalii:
► All inclusive: hotel 3 stele Mamaia, 549 lei camera dublă pe noapte, respectiv hotel 4 stele Neptun, 494 lei camera dublă pe noapte.
Cele mai accesibile tarife:
► 130 de lei camera pe noapte la un hotel de 3 stele din Jupiter, respectiv 140 de lei pe noapte la un hotel de 4 stele din Saturn;
► 200 de lei pe noapte camera la un hotel de 3 stele din Mamaia;
► 260 de lei camera pe noapte la un hotel de 4 stele din Venus;
► 340 de lei camera pe noapte la hotel de 4 stele din Eforie Nord, cu plajă private și șezlonguri incluse în preț.
Oferte pentru minivacanța de Rusalii în România:
Litoralul românesc:
Tarif de la 1.436 lei/persoană sejur 3 nopti cu all inclusive la un hotel de 4 * în Mamaia
220 lei/persoană sejur 2 nopți cu mic dejun la un hotel de 3* în Eforie Nord
743 lei/persoana sejur 3 nopți cu demipensiune la un hotel de 3* în stațiunea Venus
Stațiuni balneare:
795 lei/pers. sejur 3 nopți cu demipensiune la un hotel de 3* în Băile Felix
424 lei/pers. sejur 2 nopți cu pensiune completă – hotel 3* Călimănești Căciulata
1.150 lei/pers. sejur 3 nopți cu demipensiune – hotel 4* Băile Herculane
Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a efectuat, joi, o vizită la staţia de monitorizare a sturionilor din Tulcea. El a declarat joi, că din informaţiile pe care le are, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere.
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat începând de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat în cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor unde Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv, de cele mai multe ori, sau Garda de Mediu, comisariatul judeţean sau orice altă instituţie semnalează astfel de fenomene. Cred că important, pe de-o parte, este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum, atunci când situaţia o impune, bineînţeles că obligaţia autorităţilor este aceea de a preveni şi de a comunica persoanelor care pot fi afectate pentru a se lua măsurile în timp real. Din informaţiile pe care le am astăzi nu există niciun pericol pentru turişti”, a spus ministrul Mircea Fechet.
Ministrul le-a răspuns jurnaliştilor, în contextul unor informaţii despre o eventuală poluare a apei mării, fiind întrebat, în acest sens, şi dacă există un anume disconfort pentru turişti.
„Disconfort poate însemna şi o cantitate mare de alge la mal, însă vreau să delimitez foarte clar disconfortul de o eventuală poluare (…). În acest moment, din informaţiile pe care le am, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”, a afirmat Mircea Fechet.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a efectuat, joi, o vizită la staţia de monitorizare a sturionilor din Tulcea şi a participat la lansarea de puieţi de sturion în Dunăre, relatează Radio România Constanța.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol