20 mai 2022, 7:23

De sâmbătă se reduce perioada de carantină

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri, la finalul unei şedinţe a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că începând de sâmbătă vor fi reduse perioadele de carantină.

Astfel, perioada de carantină va fi de 5 zile pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, scrie agerpres.ro.

Pentru restul persoanelor, carantina se va reduce de la 14 la 10 zile.

Aceleaşi reguli vor fi valabile şi pentru contacţii direcţi ai persoanelor confirmate cu SARS-CoV-2.

Raed Arafat a precizat că hotărârea va fi publicată vineri în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare de sâmbătă.

Secretarul de stat în ministerul Sănătății Adriana Pistol a precizat că măsura carantinării se aplică persoanelor sănătoase, iar cele care au boala COVID stau în izolare 7 zile, dacă au o formă ușoară sau medie. Pentru formele severe, vor fi spitalizate atât cât este necesar.

Pentru ieșirea din carantină nu este necesară efectuarea unui test.

„Definiția contactului direct nu a suferit nicio modificare – un contact prelungit, minim 15 minute, la distanță mai mică de 2 metri și fără să port mască. Acest lucru nu înseamnă un gest de salut pe stradă sau așa ceva”, a explicat Adriana Pistol.

Perioada privind contactul „nu ar trebui schimbată pentru că această definiție este luată în calcul în condițiile în care noi am introdus doar mască medicală și mască FFP2, astfel încât creștem mult șansele să nu existe infectare”, a mai declarat Pistol.

Ea a mai spus că reducerea la 5 zile a perioadei de carantinare ține cont de perioada de incubație a tulpinei Omicron și faptul că vizează o persoană sănătoasă care, dacă în 5 zile nu dezvoltă simptome, are riscuri minime să facă boala.

 

Hotărârea CNSU poate fi consultată aici.

Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic poate fi consultată aici.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol