Un studiu sugerează că plimbările prin oraș sau explorarea unui mall poate părea o activitate neproductivă, dar ar putea juca un rol important în modul în care creierul nostru învață.

O echipă de oameni de știință au descoperit că învățarea poate avea loc chiar și atunci când nu există sarcini sau obiective specifice implicate, prezintă medicalxpress.com.

Pe măsură ce animalele își explorează mediul, neuronii din cortexul vizual – zona creierului responsabilă de procesarea informațiilor vizuale – codifică caracteristici vizuale pentru a construi un model intern al lumii. Aceste informații pot accelera învățarea atunci când apare o sarcină mai concretă.

„Chiar și atunci când te detașezi sau doar te plimbi sau nu crezi că faci nimic special sau dificil, creierul tău probabil încă lucrează din greu pentru a te ajuta să memorezi unde te afli, organizând lumea din jurul tău, astfel încât atunci când nu te mai detașezi – când chiar trebuie să faci ceva și să fii atent – ești gata să faci tot ce poți”, spune liderul grupului Janelia, Marius Pachitariu.

Un fost efectuate experimente în care șoarecii alergau pe coridoare liniare de realitate virtuală, prezentând diverse texturi vizuale, similare mediilor din lumea reală. Unele texturi erau legate de recompense, în timp ce altele nu.

După ce șoarecii au învățat regulile unui experiment, Zhong a făcut ajustări subtile, modificând texturile și prezența recompenselor.

După săptămâni de desfășurare a acestor experimente, echipa a observat modificări ale activității neuronale din cortexul vizual al animalelor. Cu toate acestea, au întâmpinat dificultăți în a explica plasticitatea neuronală observată – modificările conexiunilor dintre neuroni care permit învățarea și memoria.

„Pe măsură ce ne-am gândit tot mai mult la asta, am ajuns în cele din urmă la întrebarea dacă sarcina în sine era măcar necesară”, spune Pachitariu.

„Este foarte posibil ca o mare parte din plasticitate să se întâmple doar prin explorarea proprie a mediului de către animal.”

Cercetarea sugerează că, atunci când animalele învață o sarcină, creierul ar putea utiliza simultan ambii algoritmi – o componentă nesupravegheată pentru a extrage caracteristici și o componentă supravegheată pentru a atribui un sens.

Aceste perspective ar putea îmbunătăți înțelegerea noastră asupra modului în care are loc învățarea în creier. În timp ce cercetările anterioare asupra cortexului vizual s-au concentrat în principal pe învățarea supravegheată, noua cercetare deschide noi căi de explorare, inclusiv modul în care aceste diferite tipuri de învățare interacționează și modul în care modelul vizual al mediului este integrat cu modele spațiale din alte regiuni ale creierului.