CITIRE

Depresia socială din România – cauze, consec...

Depresia socială din România – cauze, consecințe și remedii

România devine aparent, pe zi ce trece, arena unor certuri fără sfârșit în plan politic, a catastrofelor de toate tipurile și a neînțelegerilor sociale. Zilnic ne trezim bombardați cu știri politice sau sociale care ne prezinta o realitate dezolantă. Clișeele de tipul “nimic nu funcționează” ori “totul merge prost” promovate de pesimiștii de meserie par a fi la ordinea zilei. Care este cauza acestei stări sociale și mai ales cum putem schimba acest mod de gândire? Are România nevoie de un rebranding la nivel de mental colectiv? Iată câteva întrebări la care încerc să răspund în rândurile ce urmează cu ajutorul psihologului Viki Dumitrache.

Există cu siguranță o depresie la nivel de societate, așa cum există și o stare de anomie la nivel de constiință națională

Putem spune că există o depresie la nivelul societății din România? Care sunt cauzele și consecințele acesteia?

Viki DumitracheExistă cu siguranță o depresie la nivel de societate, așa cum există și o stare de anomie la nivel de constiință națională. Ca să le înțelegem, hai să vedem determinismul lor. Să ne gândim la ccea ce a însemnat comunismul văzut prin ochii unui om oarecare: confiscarea proprietăților,  izgonirea din case și mutarea forțată altundeva. Securitatea, miliția, turnătorii, partidul, toate acestea au făcut din țară o cutie în care se trăia instabil, cu frică, cu „respect” față de dictator și de sleahta lui. Gânditi-vă că s-a mers până acolo încât psihologia s-a scos în afara legii, iar psihologii fie s-au dus către altceva, fie au devenit turnători sau securiști.

La acea vreme, societății nu-i mai păsa de individ, doar îi impunea ce avea voie să facă. Individul nu mai conta, trăia în frica, și supunere. Eu sunt pe jumatate un produs al comunismului. Sunt născută în 1967 odată cu decretul interzicerii avorturilor. Sunt „decrețel” și asta e o chestiune separată care mă apasă.  Ironia sorții face ca eu sa îi datorez viața lui Ceaușescu, numai că refuz sa-l consider sponsor existențial sau patron moral, pentru că părinții m-au conceput cu aprobarea lui Dumnezeu și nu a lui Ceaușescu.

sursa: quora.com

Revoluția a fost big-bangul care a spart pereții și tavanul cutiei în care trăiam și din forța energiei noi am început să croșetăm speranțe. Atunci optimismul nostrum a crescut exponențial, deși habar nu aveam cât de naivi și inocenti eram. Credeam în povestea aia cu „lăsăm totul în urmă și începem o viață nouă”și chiar credeam că e posibil să o luăm de la zero. Nu ne ținuse nimeni vreun curs de minimă funcționare psihosociologică, să știm că povestea și credințele cu care ne culcăm seara le regăsim dimineața și le reactivăm întocmai ca ieri.

sursa: economist.com

Deci, prima variantă de optimism a fost cea socială, ca efect de recapătare a libertății. Ne-am facut așteptări, iluzii, speranțe, toți la un loc și fiecare în parte. Apoi, acest balon de optimism a început să se dezumfle. A apărut Caritasul și escrocheriile la toate nivelurile. Alba neagra de la măsuța din bâlci, la scena politică. Optimismul și speranțele noastre, așteptările pe care ni le făcusem se vedeau trădate, iar oamenii au învățat să se „apere” prin nevroze și depresii. Practic, depresia și/sau depresia omului sunt varianta dezamăgirilor, a speranțelor ratate și neîndeplinite. Mulți au început să plece pe alte meleaguri, să caute de lucru din moment ce la noi piața nu s-a mai oprit să se odihnească vreodată.

Dacă în comunism facultatea era idolatrizată, de data asta, în deplină libertate au apărut prea multe și lumea a mers în masă să ia diplome mai greu sau mai ușor, fiecare după principialitatea pe care-o avea. La nivel social, optimismul românilor a fost manifestat prin dorințe, asteptări și speranțe. Uneori partea mistică sau de hazard dă greutate și consistență omului care are acest tip de optimism „sper să dea Domnul ce-oi merita!”

Ce înseamnă să fii optimist?

După părerea mea, optimismul poate reprezenta o atitudine în fața vieții, un mod de a-ți respecta istoria proprie și de a lua mai degrabă partea pozitivă a lucrurilor trăite și de a o proiecta spre viitor. E un setting în care te aștepți la lucruri bune de la viață.

Optimismul poate fi o trasatură de personalitate manifestă cât se poate de des și exprimată în felul în care ne orientăm atenția, felul în care suntem încrezători în noi și în sansele noastre. E energia cu care ne conectăm în relații și credităm relația cu potențial. Optimismul e felul în care știm că în viață e și bine și rău, dar mizăm pe recunoștința față de partea bună pentru că este mai logic să îți cultivi mulțumirea decât nemulțumirea.

Realismul înseamnă să iei lucrurile așa cum sunt, pesimismul înseamnă să catastrofizezi si să fii nemulțumit de tot, să estimezi totul prost, pe când optimismul realist e bunăvoința în lucru și alinierea încrederii în sine cu intențiile, aleatoriul, acțiunea si mai ales conștiența. Optimismul la un om authentic e ceva ce vine din subconstient și orienteaza atenția și acțiunile unui om către acceptarea voioasă a ceea ce poate face și obține.

Are România nevoie de un rebranding la nivel de mental colectiv? Cum putem crește nivelul de optimism din societate?

Daca avem nevoie să ne restructuram? Categoric da!

Putem crește nivelul de optimism prin public speaking, prin împărtășirea experiențelor de viață a unora care sunt autentici, care și-au personalizat viața, care sunt optimiști funcțional. Prin public speaking și prin storytelling, se duce la om idea poveștii altuia, își conștientizează propria-i poveste de viață, începe și omul aflat într-o transă de conștiință socială să vrea să iasa, să aiba propria-i poveste.

sursa: apa.org

Mai putem face acesst lucru prin organizarea de multe grupuri cu specific, unde oamenii să se întâlnească și să se susțină. Prin voluntariat și utilizarea resurselor de salvatori ale oamenilor. Majoritatea simțim că avem energia de a salva și nu avem pe cine. Ne putem salva prietenii sau sora fără ca ei să ne-o ceară dacă utilizăm această energie.

Ideea e să înțelegem că suntem unici. Să ne facem o personalitate unică și un optimism unic, dozat cu ce am eu nevoie. Să respectăm unicitatea celorlalți pentru a putea să trăim în comun, noi unicii. Socializarea unicilor e splendidă, e un joc al interacțiunilor absolut minunat care te trezește din somn și îți dă poftă de viață, care în sine produce optimism.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. […] România devine aparent, pe zi ce trece, arena unor certuri fără sfârșit în plan politic, a catastrofelor de toate tipurile și a neînțelegerilor sociale. Zilnic ne trezim bombardați cu știri politice sau sociale care ne prezinta o realitate dezolantă. Clișeele de tipul “nimic nu funcționează” ori “totul merge prost” promovate de pesimiștii de meserie par […] …read more […]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.