CITIRE

Descoperă România. Mausoleul de la Mărășești, cel ...

Descoperă România. Mausoleul de la Mărășești, cel mai mare din țară

Mausoleul de la Mărășești a fost ridicat pe locul în care s-au petrecut luptele de la Mărășești ( câștigate de trupele române) și în memoria celor 5.073 de oameni care și-au jertfit viața. Acest loc adăpostește un număr de 154 cripte individuale și 9 cripte comune. 

Sursă foto: turistintaramea.blogspot.com

Ideea construirii acestui mausoleu a fost luată în anul 1919 de către Congresul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România din care făceau parte femeile din buna societate printre care și Alexandrina Cantacuzino, Elena Odobescu, Eliza Mavrocordat și Anastasia Filipescu.

Inițiativa de ridicare a mausoleului a fost înaintată chiar regelui Ferdinand și guvernului de atunci condus de Ion I. C. Brătianu și a urmat să fie aprobată. De construcție în sine s-a ocupat arhitectul Georgel Cristinel, pe terenul aflat în proprietatea lui George Ulise Negropontes și care a preferat să-l doneze.

Prima piatră de temelie a edificiului a fost pusă pe data de 6 august 1923 în prezența reginei Maria. În anul 1924 pe timp de vară deoarece construcția se afla într-o fază avansată s-a reușit reînhumarea osemintelor soldaților ce și-au pierdut viața pe câmpul de luptă.

Chiar dacă un timp lucrările au staționat, acestea au fost reluate în anul 1936 cu un element important reprezentat de zidirea cupolei monumentului. La doi ani diferență clădirea a fost finalizată și inaugurată pe 18 septembrie 1938 în prezența Regelui Carol al II- lea.

Sursă foto: adevarul.ro

Intrarea în curtea unde se află clădirea simbol este formată din două alei pietruite pe care sunt amplasate zece statui caracteristice pentru ofițerii morți pe câmpul de luptă. La terminarea celor două alei este ridicat mausoleul ce are în partea stângă Muzeul luptelor de la Mărășești. În cel din urmă se pot observa diferite fotografii, documente, armament, echipamentul militar specific armatei române și obiecte persoanele ce i-au aparținut Ecaterinei Teodoroiu ( care și-a jertfit viața pe Valea Șușiței ).

Sursă foto: cercetati.blogspot.com

În Mausoleu chiar central se găsește sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat pe data de 21 iulie 1919, acesta a fost Cavaler al Legiunii de Onoare și decorat cu Steaua României în Ordinul „Sfântul Gheorghe şi Sfânta Ana” al Țarului Rusiei.

„Culoarul Cavalerilor” este locul de odihnă a maiorului Grigore Ignat, locotenentului Gabriel Pruncu și a mulți altora, printre care Măriuca Zaharia de numai 12 ani din comuna Haret. Copila care cu foarte mult curaj a ajutat armata română oferind informații din nucul aflat în spatele casei despre înaintarea nemților.

Sursă foto: digi24.ro

Acest Mausoleu al Eroilor de la Mărășești se află pe drumul E 85 între Focșani și Adjud.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.