Casa memorială „Otilia Cazimir” a fost construită în anul 1858 și a devenit muzeu în anul 1972. Familia scriitoarei a cumpărat edificiul printr-o licitație în anul 1898, iar poeta a locuit aici de la vârsta de patru ani și până la sfârșitul vieții. De-a lungul timpului pe aici au trecut în vizită mai mulți scriitori români printre care George Topîrceanu, Nicolae Labiș, Ana Maslea, Ion Istrati, Mihai Codreanu ș.a.m.d. Astfel expoziția a fost organizată în cele două camere unde poeta își primea musafirii, dar și unde lucra până târziu în noapte.

Despre poetă foarte puțini știu că numele său real este Alexandra Gavrilescu, iar Otilia Cazimir reprezintă un pseudonim primit în perioada colaborării literare cu Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu. Ca scriitoare aceasta și-a început cariera cu poezia „Noaptea” pe care a publicat-o în revista „Viața românească”, în ceea ce privește debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicația „Însemnări ieșene”. Primul volum de poezii intitulat „Lumini și umbre” a fost publicat pentru prima dată în 1923 la „Editura Viața Românească”. Cel de al doilea volum „Fluturi de noapte” a fost publicat în anul 1927 și s-a bucurat de un succes enorm, fiind premiat de către Academia Română și de comitetul „Femina Vie – Heureuse” din Paris. Acesta a colaborat cu mai multe publicații printre care Adevărul literar și artistic, Iașul literar, Orizont, Gazeta literară, Bilete de papagal, Cronica ș.a.m.d.

La intrarea în casă pe un perete exterior domnesc gravate pe o placă de marmură albă versurile scriitoarei care a admirat și iubit mereu lumea cu ochii unui copil sensibil și fascinat de natură „Unde mi-e inima, florilor / Dăruită-i de mult, tuturor  / Când o fi să mă duc, să mă duc, /Pentru voi am să-ntârzii din mers, / Să mai rup, să mai fur, să v-aduc / Câte-un gând, câte-un vis, câte-un vers”.

În clădirea din secolul XIX -lea a fost înființat din anul 1949 și primul sediu al filialei Societății Scriitorilor Români. În total fiind expuse aici aproximativ trei sute de manuscrise, obiecte personale, fotografii inedite, tablouri, cărți cu autograf, icoane și obiecte de mobilier. Printre fotografiile cu familia există și unele cu scriitorii contemporani, tablouri grafice sau pictate semnate de Victor Mihailescu Craiu, N. Ciochina, Constantin Nicolae, George Topîrceanu, dar și fotografii ale casei încă din anul 1898 și până în 1967. Tot în acestă expoziție există ilustrațiile utilizate pentru romanul „A murit Luchiț…”, acestea au fost create de Mihailescu Adriana și simbolizează atmosfera dintr-o locuință modestă. Nu lipsesc nici edițiile princeps ale operelor originale scrise de Otilia Cazimir „Versuri”, „Scrieri în proză”, „Baba Iarna intră-n sat”, „Jucării”, „Prietenii mei scriitori” și „A murit Luchi…” împreună cu documentul care-i atestă calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din 1949.

Scriitoarea a făcut și traduceri din literatura engleză, franceză și rusă, urmând ca în perioada 1937 respectiv 1947 să devină director al Inspecției Teatrelor din Moldova. Din anul 1946 a început o colaborare permanentă și cu Editura Cartea Rusă, unde se ocupa de stilizarea și traducerea din literatura sovietică precum Cehov, Kuprin, Fedin, Gaidar, Gorki. Despre viața personală a poetei se spune că a trăit o frumoasă poveste de iubire cu George Topârceanu.

La centenarul nașterii scriitoarei mai exact în anul 1994 strada pe care se găsește și astăzi casa memorială Otilia Cazimir a fost numită tot după numele artistei. Tot în acea perioadă în curtea casei a fost amplasat bustul poetei înconjurat de flori de liliac, deoarece scriitoarea îndrăgea aceste flori în mod deosebit.

Program de vizitare: Marţi – Duminică 10:00-17:00, Luni închis.

Otilia Cazimir – Cântecul pitigoiului

Piţigoi,

Măi piţigoi,

Ce tot cauţi pe la noi?

 

Prin salcâmi, prin lilieci,

Prin tufişurile reci,

Când e iarnă grea afară

Şi pe casă

Brumă groasă,

Te porneşti, aşa-ntr-o doară:

„Simţ a vară, simţ a vară!”

De gândeşti că-i vara-n toi,

Piţigoi, măi piţigoi!

 

– Oameni buni,

Măi oameni buni,

Iaca spun şi eu minciuni!

Când e iarnă, „simţ a vară”,

Să fac iarna de ocară.

 

Vara strig: „Cârpiţi, cârpiţi!”

Ca să ştiţi

Să pregătiţi

Şi hăinuţa ruptă-n coate,

Şi cămara cu de toate!

---