Ateneul Român a fost ridicat chiar în inima Bucureștiului în urmă cu mai bine de 120 de ani, între anii 1886 respectiv 1888. Acesta a devenit în timp simbol al culturii noastre naționale, un important exponent arhitectonic și spiritual, nu doar al unui oraș, ci a întregii națiuni române. 

În acest loc au ținut conferințe savanți și marile personalități ale țării noastre, au avut loc nenumărate concerte, au fost lansate în audiție diferite capodopere ale literaturii autohtone muzicale, tot aici au fost organizate cele dintâi expoziții complexe, prin acest loc au trecut de-a lungul timpului regi, regine, dar și importanți oameni politici sau oaspeți importanți din afara granițelor, dacă este să sintetizăm, la Ateneul Român au avut loc momente semnificative pentru istoria poporului nostru.

Foarte puțini din ziua de astăzi știu despre Palatul Ateneului Român că a fost construit cu banii proveniți dintr-o subscripție publică, adică în urma realizării unei loterii naționale la care s-au pus în vânzare 500.000 de bilete în valoare de un leu. Acest apel către cetățeni a fost făcut de către naturalistul Constantin Esarcu, cel care este și fondatorul Societății Ateneului Român. Acesta a creat o așa zisă chemare populară utilizând un slogan foarte cunoscut, iar în ziua noastră considerat comic „Dați un leu pentru Ateneu!”. Deși inițial așteptările erau scăzute, apelul s-a transformat uimitor într-o adevărată lecție de unitate și de ce nu în una de trezire a conștiinței naționale.

Concepută de către arhitectul de origine franceză Albert Galleron, cu ajutorul indicațiilor științifice provenite de la Alexandru Odobescu și mai apoi completate ori revizuite de mai mulți specialiști români printre care Ion Mincu, Al. Orăscu, Ion Socolescu, Cucu Starostescu și mulți alții. Construcția de formă circulară a luat formă datorită utilizării vechilor fundații existente în Grădina Episcopiei care ar fi urmat inițial să fie folosite pentru ridicarea unui circ.

Mai apoi în anul 1888 a luat naștere dorința realizării unei fresce monumentale pe peretele circular din sală. Fresca urma să evoce cele mai semnificative momente din istoria României prin intermediul a 25 de episoade, dar în același timp să formeze o imagine fidelă a sufletului românesc.

Dintre cele 25 de scene în total, ultima beneficiază de o istorie aparte, iar în ziua de astăzi nu mai poate fi văzută în forma sa de la început. Când fresca a fost inaugurată, pictorul Costin Petrescu descria scena precum „Epopeea naţională se încheie cu un tablou final, care înfăţişează în mod simbolic îndatoririle generaţiunii noastre de azi. Pe un fond de oraş modern cu atributele muncii obşteşti şi ale puterii armate, Carol II, Regele Culturii, însoţit de Augustul său fiu Marele Voevod Mihai, coboară treptele unui edificiu în mijlocul poporului chemat de astă dată să întărească Marea Moștenire prin puternică pregătire culturală”, conform fge.org.ro.

„Un singur gând m-a chinuit tot timpul. Era mai mult decât o ambiţie, era ţinta supremă a vieţii mele. De treizeci de ani port în mine planul acestei lucrări, pe care am schiţat-o şi am studiat-o aproape fără întrerupere. Se punea, însă, o problemă foarte dificilă. Pe un spaţiu lung de 75 de metri şi lat de 3 metri trebuia să concentrez istoria zbuciumată a ţării mele. Cum aş fi putut să o fac dacă aş fi reprezentat mersul ascensiv al fiecărei epoci? Nu mi-ar fi ajuns pentru asta nici Calea Victoriei întreagă. Am hotărât, deci, să aleg culmile acestei istorii şi să dau frescei aspectul unei curgeri neîntrerupte care, pornind de la împăratul Traian, să simbolizeze, ca un poem, povestea glorioasă a neamului meu. Dificultatea era imensă, căci e mult mai simplu să povesteşti, deci să participi dinamic la ritmul unei istorii, decât să o reprezinţi plastic, adică să surprinzi momente şi să le simbolizezi în culoare. E aici toată măreţia şi toată drama picturii care trebuie să transforme dinamismul vieţii în momente statice. Îmi amintesc clipa în care am dat cu ciocanul în prima literă care începe pe perete dictonul fatidic:«Loc rezervat pentru…» Am trăit atunci cea mai puternică emoţie din viaţa mea şi aş fi vrut să se deschidă pământul, atât de mult mă înspăimânta spaţiul gol pe care trebuia să-l umplu cu viaţă”, declara Costin Petrescu potrivit historia.ro.

Conform ideii că istoria națională ar trebui prezentată asemenea unei cărți deschise de unde fiecare om să observe ceva din măreția trecutului și astfel să poată medita atât la valorile morale, cât și spirituale ale poporului nostru, fresca este emblematică pentru monument.

Cine pătrunde astăzi în Sala Mare din Ateneul Român, indiferent de motivul pentru care se află acolo, poate observa vechea frescă readusă pe cât s-a putut la forma ei inițială, din anii 40 ai secolului trecut.

Sursă foto cover: ro.wikipedia.org

---