22 martie 2024, 9:59

Descoperă România. Cetatea Sucidava și fântâna care aduce noroc în dragoste

La aproximativ cinci kilometri de localitatea Corabia pe cunoscuta terasă superioară a Dunării se pot observa încă turnurile vechi de apărare a cetății romane Sucidava, un așezământ unic în lume. 

Sursă foto: gds.ro

Despre cetate se spune că datează de aproximativ 1800 de ani și că are o puternică încărcătură istorică. Vechea așezare a sucilor, care a fost cucerită de romani, ocupă circa două hectare, însă în prezent din aceasta se mai pot observa doar zidurile. Chiar dacă au trecut mulți ani peste acest așezământ poate fi considerat cel mai bine conservat din Oltenia.

Sursă foto: gds.ro

Se povestește că în acest loc au trăit 3.000 de oameni, iar cercetările arheologice au dovedit că aceștia aveau un hypocaust, mai exact un sistem special de încălzire, despre care se crede că a precedat tehnologiilor existente în ziua de astăzi. În trecut se considera că așezământul era protejat de zeița Nemesis, aceasta fiind responsabilă cu echilibrul din univers.

Sursă foto: gds.ro

Cei care doresc să ajungă aici trebuie să știe că atracția principală a cetății este fântâna secretă. Cea din urmă a fost descoperită în anul 1958 de-a dreptul întâmplător de către mai mulți oameni veniți să fure cărămizi. Cu scopul de a aproviziona vechea așezare cu apă atunci când aveau loc bătălii.

Sursă foto: gds.ro

Fântâna reprezintă un monument cu totul unic pentru arhitectura romano-bizantină. Cel mai deosebit lucru această sursă de apă este reprezentat de modul în care s-au efectuat săpăturile, acestea au fost realizate în plan înclinat și nu pe vertical așa cum suntem obișnuiți.

Sursă foto: gds.ro

Amplasată la 18 metri adâncime fântâna este aprovizionată cu apa unui izvor ce se găsește la 14 metri în exteriorul zidurilor cetății. De cum ajungi în fântână simți că ai pășit într-o altă lume, una plină de istorie și legende. Tavanul de lângă izvor are formă piramidală, deoarece se considera ca îi conferă apei o puritate desăvârșită.

Sursă foto: gds.ro

Există și legende conform cărora fântâna este aducătoare de noroc și beneficiază de puteri nemărginite, în principal asupra celor îndrăgostiți. Apele de aici reușind să îi aducă înapoi pe cei despărțiți și să le ofere un parcurs mult mai armonios împreună. Din aceste motive, tinerii însurăței din zonă, dar și turiștii vin frecvent la izvorul din subteran cu scopul de a bea apa „iubirii” și pentru a își pune câte o dorință.

Sursă foto cover: romaniamea.eu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol