19 aprilie 2024, 5:04

Descoperă România. Furnalul de la Govăjdia, legătura țării noastre cu Turnul Eiffel din Franța

Construit în urmă cu circa două secole chiar la confluența pârâurilor Runc și Nădrab din Ținutul Pădurenilor Furnalul de la Govăjdia a fost lăsat uitării de autoritățile abilitate. Deși povestea locului amintește de faptul că aici au fost prelucrate materiale utilizate mai apoi la producerea anumitor piese din Turnul Eiffel de la Paris. 

Sursă foto: toplita-tinutulpadurenilor.ro

Furnalul se găsește la numai  20 de kilometri de orașul Hunedoara și a reprezentat un important punct pentru dezvoltarea economică a locului. În ziua de astăzi este considerat unul dintre principalele monumente din punct de vedere arhitectural respectiv industrial din Transilvania.

Sursă foto: arenacad.ro

Pe atunci când furnalul era în funcțiune Hunedoara și Govăjdia erau legate prin intermediul uneia dintre primele linii de cale ferată îngustă din țară. A urmat o perioadă neagră pentru furnalul care era reper în zona Hunedoarei, iar mai apoi în anul 1924 a fost definitiv scos din funcțiune. Astfel, vechea construcția a rămas în grija oamenilor din zonă, iar în anul 2000 acesta a fost inclus pe lista monumentelor istorice.

Sursă foto: alexandracristian.ro

Dacă acest monument ar fi restaurat ar putea deveni un obiectiv foarte important pentru zona Hunedoarei. Din anul 2008 se încearcă reabilitarea lui însă până în prezent nici un proiect nu a fost concretizat. Tot la nivel de proiect a rămas și ideea reprezentanților de la Primăria Ghelari prin care să realizeze în clădirea veche plus anexele ei un muzeu.

Sursă foto: alexandracristian.ro

În ziua de astăzi un sătean are grijă de vechiul furnal, însă în ciuda eforturilor sale, hoții de fier vechi sunt atrași în mod constant de piesele metalice vechi. Chiar dacă furnalul nu se află într-o stare grozavă anual sute de turiști pasionați de istorie ajung aici în vizită.

Sursă foto: alexandracristian.ro

Să nu uităm că furnalul de la Govăjdia a fost ridicat între anul 1806 respectiv 1810, iar atunci era considerat cel mai modern din Europa și al doilea din lume. Despre legăturile furnalului cu Turnul Eiffel se spune că aici a fost prelucrat fierul utilizat mai apoi la structura de rezistență a monumentului din Paris.

Sursă foto: replicahd.ro

Furnalul de la Govăjdia, astăzi dezafectat, a fost construit în 1806. La vremea lui s-a numărat printre cele mai mari şi mai moderne furnale din Europa. Fonta fabricată aici a fost utilizată la piesele de rezistenţă din structura Turnului Eiffel”. Acesta ar fi mesajul de pe pagina de internet a Primăriei Ghelari, conform adevărul.ro.

Sursă foto cover: ro.wikipedia.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol