CITIRE

Descoperă România. În casa lui Crișan, istoria se ...

Descoperă România. În casa lui Crișan, istoria se scrie neîncetat

În fiecare an sute de turiști ajung în județul Hunedoara pentru a vizita, printre altele, Casa memorială Crișan. Acest obiectiv turistic este prea puțin cunoscut și de aceea își așteaptă oaspeții bine ascuns între pădurile și dealurile zărădene.

Sursă foto: cersipamantromanesc.wordpress

Marcu Giurgiu s-a născut în anul 1733 și a fost cunoscut sub numele de Gheorghe Crișan, din localitatea Vaca. Satul care se găsește de-a lungul dealurilor Zărandului se numește în zilele noastre Crișan, în conformitate cu numele eroului transilvănean care a luptat pentru dreptatea românilor din Ardeal asupriți de nobilii maghiari ai vremii.

Acesta a fost unul dintre conducătorii răscoalei țăranilor români din anul 1784 din Transilvania, fiind la conducere pentru țăranii din Zărand, Câmpeni, Abrud și Cricău. Aceștia au luptat împotriva trupelor austriece, dar din păcate superioritatea forțelor militare au învins răscoala. Crișan a fost capturat pe data de 30 ianuarie în anul 1785 și închis la Alba Iulia, unde a fost judecat și condamnat la moarte. Însă deoarece nu a vrut să moara de mâna dușmanilor, a ales să se sinucidă în celula sa pe data de 13 februarie 1785, sugrumându-se cu ajutorul curelelor de la opinci.

Sursă foto: strol.com

Casa natală a eroului a fost transformată în Casa memorială Crișan. Aceasta a fost reconstruită în anul 1979 în conformitate cu o fotografie publicată în anul 1934 de istoricul Ioan Lupaș. Astfel a fost păstrat aspectul casei țărănești din secolul al XVIII -lea. Fundația a fost făcută din piatră, iar cele două camere și cămara au fost consolidate cu bârne din lemn, iar acoperișul a fost făcut din paie.

Sursă foto: balcanii.ro

În prima cameră au fost afișate documente legate de istora locală, viața socială și economia din Transilvania din preajma Răscoalei, dar și a primelor evenimente ce au avut legătură cu aceasta. Povestea despre viața lui Crișan, ridicarea românilor din zonă pentru cererea drepturilor sociale și naționale, împreună cu tragicul sfârșit avut de cei trei conducători Horea, Cloșca și Crișan sunt foarte bine ilustrate prin intermediul imaginilor și textelor din muzeu. Cea de-a doua cameră a fost amenajată specific unui interior de casă din secolul al XVIII -lea, iar toate obiectele au fost lucrate de mâinile neobosite ale femeilor din sat.

Sursă foto: 99tour.ro

În fața Casei memoriale se găsește astăzi și bustul lui Crișan, operă a sculptorului Marcel Olinescu realizată în anul 1929. Iar dacă Horea a fost denumit conducătorul principal al răscoalei țărănești, Crișan a fost cu siguranță elementul principal de acțiune al acesteia. Mai ales ca fost militar în armata imperială, avea o fire aprigă și hotărâtă, fiind mândru, sever și impunător. Poate din aceste motive acolo unde a acționat, confruntările dintre nobilii unguri înarmați și țărani au fost foarte violente.

Sursă foto: cersipamantromanesc.wordpress

La Casa memorială Crișan are loc în fiecare an cea mai cunoscută manifestare cultural – artistică din comună, dar și o ceremonie religioasă unde se depun jerbe și coroane de flori. „Omagiul lui Crișan” este deja o sărbătoare de suflet pentru toată Țara Zărandului. Muzeul poate fi vizitat oricând pe durata anului conform programului, de luni până vineri între orele 8 respectiv 18 și sâmbăta și duminica între orele 10 respectiv 18.

Sursă foto: ribita.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.