Mănăstirea Cernica este unul dintre cele mai mari și cunoscute așezăminte monahale de cultură, artă religioasă sau spiritualitate din Țara Românească. Aici este locul în care au trăit Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici și Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Complexul monahal de aici este unul cu un trecut istoric inestimabil, despre care Părintele Maxim care era stareț afirma că „nu există mănăstire mai frumoasă decât Cernica”. 

Mănăstirea realizată pe două insule a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din România, fiind ctitorită de către Cernica Știrbei, cel care a fost Marele Vornic al lui Mihai Viteazul, împreună cu Chiajna, soția sa, în anul 1608. Construcția este realizată chiar pe locul în care în urmă cu 5.000 de ani se găseau triburile neolitice. În complexul monahal au fost ridicate trei biserici, mai exact Biserica Mare, Biserica Sfântul Lazăr și Biserica Sfântul Gheorghe, dar și trei paraclise ce poartă denumirea de Sfântul Ioan, Adormirea Maicii Domnului și Intrarea în Biserică.

Se consideră că locul este unul de o importanță semnificativă pentru neamul românesc deoarece deține un muzeu cu sute de opere specifice artelor bisericești, o bibliotecă cu peste 15.000 de volume și un Seminar Monahal la care a studiat și Patriarhul Teoctist. Oamenii ajunși aici în vizită, pot observa în curte un stejar de-a dreptul uriaș. Despre acesta se spune că a fost plantat odată cu ctitorirea bisericii. Tot aici, se găsește un cimitir în care își duc somnul de veci mai multe personalități precum mitropolitul Nifon, pictorul Ion Țuculescu, sociologul Ernest Bernea, cântărețul Johnny Răducanu și scriitorul Gala Galaction.

Un personaj foarte important pentru mănăstire a fost Sfântul Cuvios Gheorghe care în anul 1781 a venit în țară de pe Muntele Athos. Din păcate momentul sosirii nu a fost unul foarte fericit, întrucât a găsit Cernica într-o stare avansată de degradare. Ajuns stareț în acest loc, sfântul a reușit să readucă viața călugărească așa cum este ea să fie în conformitate cu rânduielile mănăstirești. Astfel sub coordonarea starețului, despre mănăstire s-a spus că traversează o așa zisă epocă de aur.

Epoca de aur a fost repetată mai apoi în vremea Sfântului Stareț Calinic. Cel din urmă ajungând aici în anul 1807 drept călugăr smerit pentru post și rugăciune. De-a lungul timpului acesta a devenit preot duhovnic și mai apoi stareț, mai exact în anul 1818 pe când acesta avea doar 30 de ani. Toate acestea au fost posibile datorită contribuției semnificative a acestuia asupra dezvoltării trainice a locului.

De exemplu a făcut tot posibilul pentru refacerea iconomiei mănăstirii, a construit un imobil în care să stea călugării de aici, a realizat multe case sau anexe pentru animale, a fost cel care a început cultivarea pământurilor cu cereale și a contribuit la plantarea viilor și pădurilor din zonă. În anul 1850 a plecat ca episcop în Râmnicu-Vâlcea lăsând la Cernica aproximativ 350 de călugări și o rânduială bine definită. Starețul Calinic a trecut la cele veșnice în anul 1868 și la câțiva ani diferență mai exact în anul 1955 a fost canonizat. În ziua de astăzi prăznuirea acestuia având loc anual pe data de 11 aprilie.

Sursă foto cover: ziarullumina.ro

---