Mănăstirea Hurezi este cunoscuta „lavra domnească” (acest termen face referire la mănăstirile care au fost bogate și au avut într-o perioadă istorică diverse privilegii) a familiei Brâncoveanu. Aceasta este amplasată la poalele Muntelui Căpățânii în apropiere de satul Romanii de Sus la circa 50 de kilometri de Râmnicu – Vâlcea.

Mănăstirea este considerată una dintre cele mai reprezentative construcții realizate în stil brâncovenesc din România, dar și cel mai mare ansamblu monahal din țara noastră. Pe vremuri liniștea locului era deranjată doar de cântecele huhurezilor (păsări de noapte) de la care provine și numele mănăstirii. Întreg ansamblul se întinde pe o suprafață de aproximativ trei hectare și cuprinde mănăstirea, biserica Bolnița, schitul Sfinților Apostoli și Schitul Sfântului Ștefan. La toate acestea se adaugă biserica Sfinții Îngeri care se găsește la sud de Mănăstirea Hurezi. Încă din anul 1993 mănăstirea a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Ansamblul de la Hurezi are două incinte, prima fiind delimitată prin ziduri de cărămidă de mici dimensiuni cuprinzând mănăstirea și schiturile, iar a doua este fortificată și înaltă cu diverse construcții pe laterale. În mijlocul primei incinte se găsește biserica mare de la Hurezi. Cea mai importantă intrare în ansamblu se găsește pe partea dinspre miazăzi sub o arcadă de mari dimensiuni care în cazul unui pericol putea să fie închisă prin intermediul unei porți din lemn, ferecată cu fier. Aceasta se poate admira în forma originală și în zilele noastre.

Tot la intrare se observă turnul – clopotniță care adăpostește încă din trecut patru clopote de mari dimensiuni (300 – 1.000 kilograme). Pe acestea se găsește scris numele Sfântului Constantin Brâncoveanu. Construirea ansamblului a început în anul 1690 și a fost finalizată în anul 1697. Se cunoaște din istorie faptul că domnitorul a lăsat supravegherea lucrărilor în grija rudei sale Pârvu Cantacuzino, un mare stolnic care a trecut în neființă în anul 1691, fiind urmat de Cernica Știrbei.

Până în anul 1872 la mănăstire au fost obște de monahi, iar mai apoi a devenit mănăstire de maici. Tot aici la sfârșitul secolului al XVII-lea în incinta mănăstirii a funcționat o școală specială de pictură și sculptură. De-a lungul timpului locul a trecut prin mai multe reparații și restaurări, mai exact în anii 1827, 1872, 1907 respectiv 1912, 1954 și apoi în anul 1960 până în 1978. La ultimele lucrări a avut loc restaurarea ansamblului în totalitate. De atunci turiștii au posibilitatea de a rămâne la mănăstire peste noapte, existând 20 de locuri împărțite în dormitoare cu unu sau două paturi, iar în mansardă mai sunt trei camere a câte patru paturi.

---