Ioachim Miloia a fost cel care a formulat pentru întâia oară ideea de a înființa un muzeu etnografic în aer liber în zona Banatului. Fost director al Muzeului Bănățean între anii 1928 respectiv 1940, acestuia i-a venit ideea după ce în anul 1928 participase la deschiderea Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj. Astfel, a cerut permisiunea și ajutorul municipalității să înființeze chiar în curtea castelului Huniade un mic muzeu sătesc, dar care să cuprindă atât biserici confecționate din lemn cât și cruci importante atât din punct de vedere istoric, dar și artistic și bineînțeles case tărănești.

Sursă foto: sursadevest.ro
Zis și făcut, iar în prezent prin intermediul patrimoniului cultural pe care-l deține muzeul, publicul vizitator, are ocazia să cunoască o pagină din istoria Banatului și chiar o mărturie a civilizației populare tradiționale a diverselor minorități naționale și a românilor. Așadar, fără să mai fim nevoiți să vizităm toate satele din vestul României, în numai câteva ore putem înțelege punctele esențiale ce țin de cultura specifică zonei.
Observând construcțiile autentice din piatră, lut, lemn demontate, iar mai apoi montate sau construite în cadrul muzeului cu respectarea strictă a tehnicilor locale, sau chiar obiectele utilizate de zi cu zi reușim să deschidem chiar o poartă spre modul de trai al oamenilor din secolele apuse. Casele beneficiază în general de două sau trei camere de locuit, lucru care ne duce cu gândul la ospitalitatea bine cunoscută a românilor, mai ales că din nici o locuință nu este lipsită camera de oaspeți.

Sursă foto: merg.in
Din anul 2006 tot în cadrul Muzeului Satului Bănățean s-a mutat și Secția de Etnografie ce în trecut aparținea de Muzeul Banatului și înregistra un important patrimoniu cultural.
Cu peste 13000 de obiecte de patrimoniu din fosta secție fac astăzi obiectul a patru colecții de mari dimensiuni printre care găsim țesături, icoane, artă de prelucrare a lemnului și ceramică. La toate acestea sunt adăugate obiecte de uz casnic realizate din metal sau alte materiale, diferite unelte și recipientele utilizate în cadrul unor ocupații din vechi precum pescuitul, vânătoarea, albinăritul, pictura naivă și așa mai departe.
Sursă foto cover: sursadevest.ro


Comentariile sunt oprite pentru acest articol