25 aprilie 2024, 20:20

Descoperă România. Palatul Culturii din Iași, emblema Moldovei

Palatul Culturii din orașul Iași este o clădire emblematică pentru zona Moldovei și construită în intervalul 1906 – 1925. Edificiul a fost în faza incipientă Palat Administrativ și de Justiție. Anul 1955 a fost cel în care funcția inițială a fost schimbată într-una culturală, ajungând astfel gazda unor instituții culturale. În ziua de astăzi Palatul Culturii este reședința Complexului Muzeal Național „Moldova”.

Palatul aflat chiar în centrul orașului Iași a fost realizat în conformitate cu palatele comunale din Europa de Vest și cuprinde o împletire fascinantă dintre mai multe stiluri arhitecturale precum neogotic, romantic și neobaroc.

Clădirea a fost construită între anii 1906 respectiv 1925 după planurile arhitectului I.D. Berindey deosebindu-se prin proporțiile sale remarcabile. Deoarece turnul central al palatului era de aproximativ 55 de metri înălțime, clădirea era considerată cea mai înaltă din oraș cu o distanță de la sol de 7330 metri pătrați și o suprafață de 34.236, 35 metri pătrați.

Sursă foto: casadeoaspeticsn.ro

Lăsând pentru o secundă frumusețea clădirii la o parte aceasta se face remarcată prin echipamentele și instalațiile tehnice moderne provenite din Germania, dar și  prin lucrările artistice realizate de Casa Haug în parteneriat cu firmele franceze Krieger, Mericier și Bagves. Mobilierul din clădire a fost realizat în stil neogotic de către celebrele ateliere Albert Goumain din Paris și firma Mappel din Anglia.

Intrarea în clădire se face printr-un hol remarcabil numit „Holul de onoare” realizat tot în stilul neogotic la finalul căruia se observă o boltă decorată cu vitralii. Decorațiile din spații au fost gândite și realizate în două faze, prima în anul 1914 supranumită epoca lui Carol I și a doua fiind epoca lui Ferdinand I. Cele două epoci sunt diferite prima este predominant neoclasică în timp ce ultima menționată este barocă combinată cu Art Nouveau. Trebuie menționată și implicarea reginei Maria cunoscută pentru simpatia față de Art Nouveau, aceasta și-a lăsat amprenta în Sala Voievozilor prin gravarea inițialelor numelui și prenumelui.

Sursă foto: laiasi.ro

În prima parte a construcției stilul utilizat a fost unul sobru și sever, iar în a doua au apărut elementele decorative marcante pentru stilul baroc. Balconul a fost ornat cu o friză și multiple elemente zoomorfe ( reprezintă animalele ). Pardoseala este realizată în mod circular din mozaic pe care sunt realizate diverse animale fantastice precum: acvile bicefale, dragoni, grifoni, himere și lei.

Scările grandioase sunt făcute din marmură de Carrara cu un parapet decorat cu acvile ce poartă scut, acestea au o simbolistică aparte ce întruchipează ideea deschiderii de drumuri.

Sala Voievozilor este amplasată la etaj și este considerată cea mai frumoasă și monumentală cameră din palat. Numele acesteia provine de la cunoscuta galerie de portrete ale domnitorilor Moldovei precum Decebal, Traian, Aurelian și până la regele Carol al II lea. Tot în această sală există un șemineu decorat cu un „Arbore istoric” ce-l are în vârf pe regele Ferdinand.

Sursă foto: laiasi.ro

Sala Henri Coandă are două postamente rămase astăzi fără busturile originale, dar pe care se observă și astăzi numele foștilor miniștri de justiție Matei B. Cantacuzino și Gheorghe Mârzescu. Din păcate lipsa acestora este datorată regimului comunist care a hotărât înlăturarea lor.

Sursă foto: republica.ro

Ceasornicul din turnul palatului i-a atribuit clădirii foarte multă faimă. Aducând aminte de orologiul amplasat în turnul de la poarta Curții Domnești din anul 1728, care a conferit pentru o lungă perioadă de timp ritmurile orașului. Simbolistica acestuia este în fapt și una romantică. La fiecare oră exactă ceasul cântă „Hora Unirii” ( înregistrată pe un tambur ). Vitraliile cadranelor ceasului au fost împodobite cu cele 12 semne zodiacale.

Sursă foto: radioiasi.ro

Anii dificili ce au precedat Primul Război Mondial au îngreunat realizarea finisajelor palatului ducând astfel la o data oficială pentru inaugurare foarte îndepărtată, 11 octombrie 1925. La marele eveniment a participat familia regală, regele Ferdinand și regina Maria. În anul 1955 palatul a fost schimbat în Palat al Culturii și în prezent găzduiește cele mai importante instituții culturale din țară. Toate acestea au fost unite sub un singur nume Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași. Acest complex cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, și Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.

Sursă foto: calatoriideweekend.ro

În ultimii ani renumitul palat a trecut printr-o serie de renovări ce însumează un cost final estimat la aproximativ 15,6 milioane de euro. Toate aceste lucrări s-au aflat sub semnul stricteții pentru a nu afecta într-o manieră sau alta aspectul original al clădirii. În ziua de astăzi Palatul Culturii este mai frumos ca niciodată, o clădire spectaculoasă care așteaptă cu fală să-și primească vizitatorii.

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol