25 aprilie 2024, 10:24

Descoperă România. Rezervația de dropii Boianu și povestea ultimelor exemplare

În județul Olt se găsește Rezervație de dropii Boianu, fiind și singura din țara noastră. Aceasta se desfășoară pe o suprafață de circa 400 de hectare și ocupă teritoriu din mai multe localități. Pe aproape toată Câmpia Română în secolul al XIX-lea se găseau aceste păsări, iar dacă în anul 1953 aici erau aproximativ 1.000 de exemplare în zilele noaste se mai găsesc în jur de 100 și acestea datorită protecției oferite în rezervații.

Sursă foto: adevarul.ro

Despre dropie știm că este o pasăre de stepă care trăiește în mod normal în partea sud-estică a Europei, dar și în anumite zone din Asia unde clima este temperată. Chiar dacă aceasta a fost una dintre cele mai importante păsări din România, din păcate în ziua de astăzi mai trăiesc foarte puține exemplare. Specialiștii care le-au monitorizat au precizat că acestea au fost văzute în Oltenia, Dobrogea sau Crișana și de aceea sunt de părere că au venit din țările învecinate. Mai ales că în țări precum Ungaria au fost luate măsuri de către autorități pentru a stopa dispariția dropiei, implicit salvarea speciei.

Sursă foto: pasaridinromania.sor.ro

Numele de gen provine din grecescul otis – spic de grâu sau ovăz, cu referire la asemănarea dintre firele spicului şi penele situate în zona gâtului sub cioc, în penajul nupţial al masculului. Numele de specie provine de la cuvântul latin tarda – încet, cu referire la stilul de mers al acestei specii, conform pasaridinromania.sor.ro.

Sursă foto: descopera.ro

Coloritul este si el impresionant. Deaupra, pe spate, penele sunt aramii sau maronii, iar vazut de dedesubt,  corpul apare imbracat intr-o haina perfect alba. Acest lucru se observa cel mai bine in zbor. Gatul si capul sunt gri, iar lateralele pieptului de culoarea alunei. In perioada imperecherii mai ales, masculii etaleaza niste mustati impresionante care pleaca imediat de sub cioc. Masurand circa 10 cm, acestea sunt tot pene si au rol in ritualurile de curtare, conform zooland.ro.

Sursă foto: libertatea.ro

Despre începutul secolului al XX-lea se spune că a fost cel mai prolific pentru dropii. Conform mai multor oameni se spune că pe atunci puteau fi admirate cârduri de circa 500 respectiv 600 de păsări poate chiar în același loc. Însă dropia a devenit în scurt timp o pasăre foarte vânată datorită cărnii sale despre care se spune că ar avea un gust bun și a faptului că era considerată un „trofeu” important. Din aceste motive și din nepăsarea autorităților dropia a pornit spre direcția unei rarități pentru țara noastră.

Sursă foto: descopera.ro

În anul 1980 a fost înființată Rezervația de dropii de către regimul comunist cu scopul de a conserva specia, dar era mult prea târziu. Să nu uităm că însăși regimul respectiv a contribuit la dispariția speciei prin intermediul agriculturii, utilajele zdrobind ouăle din sol sau omorând puii, iar utilizarea pesticidelor a adus un plus negativ. Chiar dacă în rezervație au fost amenajate zone cu orz, grâu, lucernă sau rapiță toate acestea nu au reușit să protejeze păsările superbe. Din cele peste o mie de exemplare avute în anul 1950 în prezent numărul este cu mult mai scăzut.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE