24 aprilie 2024, 19:19

Descoperă România. Tratamentele seculare ale Băilor Buziaș

Încă de pe timpul romanilor așezarea din depresiunea Buziașului este cunoscută sub denumirea de Ahibis. Prima atestare documentară a zonei provine din secolele XIV respectiv XV. La începutul anului 1956 Buziașul a fost declarat oraș, fiind situat în partea de sud – vest a României, mai exact în Câmpia Banatului la bazele nord – vestice ale Dealului Silagiu. Acesta este traversat de cursul inferior al pârâului Valea Sălciei și se află la 25 de kilometri de Lugoj și alți 34 de kilometri de Timișoara.

Sursă foto: opiniatimisoarei.ro

În anul 1819 localitatea a fost declarată oficial balneară, iar orașul propriu-zis este amplasat pe terasa superioară a Timișului, în punctul de întâlnire dintre Câmpia Banatului de Est și dealurile bănățene. Astfel descoperim principala stațiune din județul Timiș care apare datorită apelor sale „vindecătoare” în marile enciclopedii din întreaga lume. De exemplu în cea a savanților italieni M. Messini și C. G. Lollo „Aque minerali del mondo” și „Precis d’hydrologie” a lui A. Morette, un cunoscut om de știință francez recunoscut pe plan internațional.

Sursă foto: ploaiadecuvinte.blogspot.com

Dacă este să luăm în considerare documentele din arhivă a stațiunii, aflăm că prima analiză chimică a apelor minerale a fost realizată în anul 1805. Aceasta fiind și prima din țara noastră care s-a efectuat asupra acestui tip de ape cu un conținut ridicat de dioxid de carbon mai exact 1311,6 mg/litru, calciu, natriu și fier. În acest context s-a crezut despre argumentele aduse că prima descoperire de ordin științific a zăcământului hidromineral de la Buziaș din anul 1805. Astfel anul a devenit cel mai cunoscut pentru descoperirile de zăcământ hidromineral carbogazos din vestul țării.

Sursă foto: dodotravel.ro

În ziua de astăzi la Buziaș sunt tratate nenumărate boli de ordin cardiovascular, boli ale sistemului nervos central, diverse tulburări neuro – psihice, afecțiuni ce țin de tubul digestiv, afecțiuni ale rinichilor și a căilor urinare, diferite boli de nutriție și metabolism precum și afecțiuni ginecologice și așa mai departe.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol