16 aprilie 2024, 10:27

Descoperă România. Turnul Dulgherilor și peisajul medieval din Sibiu

În orașul medieval din Sibiu, mai exact în cea de a treia incintă se găsesc mai multe turnuri de apărare precum Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor, Turnul Archebuzierilor ș.a.m.d. În decursul timpului Turnul Dulgherilor a suferit mai multe transformări printre care și o serie de reparații.

Sursă foto: tzigara-samurcas.uauim_.ro

Majoritatea lucrărilor de fortificare din incinta Cetății Sibiului au fost continuate în cea de a doua parte a secolului XV -lea, dar și în prima parte a deceniului următor. Forma actuală a turnului datează cu aproximație de la începutul secolului al XVI -lea. Construcția a fost restaurată în perioada 1967 respectiv 1972 și mai apoi în anul 2007. Tot în această perioadă a fost restaurat și zidul care face legătura între turnuri.

Sursă foto: metropola.info

Turnul Dulgherilor este un edificiu cu baza în formă circulară, aceasta fiind delimitată de porțiunea următoare prin intermediul unei cornișe ieșite în evidență. Din acest punct construcția prinde forma unei prisme octogonale, finalizată printr-o zonă pronunțată specifică, care este întărită prin console cu orificii de păcură între arce. În ceea ce privește vârsta cu exactitate a turnului, aproximația este posibilă pe baza elementelor stilistice, dar și a formelor deoarece acestea din urmă se întâlnesc pe parcursul mai multor decenii.

Sursă foto: commons.wikimedia.org

Arhitectura de ordin militar este în general foarte conservatoare cu elementele stilistice, în fapt este vorba de o arhitectură utilitară. De exemplu turnurile din cea de a treia incintă erau exact cum putem observa și în ziua de astăzi adaptate special pentru armele de foc, chiar dacă forma lor prismatică nu era cea mai sigură protecție contra unei artilerii aflată în curs de perfecționare.

Sursă foto: wikimapia.org

Orificiile destinate aruncărilor erau și ele folosite de-a lungul timpului în special pentru a combate asediatorii ajunși în apropierea sau la baza zidurilor. Cunoscându-se aceste informații documentare despre înaintarea lucrărilor de fortificare din cea de a doua jumătate a secolului al XV -lea și prima parte a celui de al doilea secol putem încadra și turnurile aflate pe strada Cetății chiar în aceeași perioadă de timp.

Sursă foto: tribuna.ro

În ciuda faptului că prin noi cercetări ar putea surveni noi idei legate de perioada datării celor trei turnuri, un lucru este sigur, că cea de a treia incintă a trecut printr-o serie de reparații și modificări, începute prin secolul al XVI -lea și a fost dominată de astfel de turnuri. Evident că în acea perioadă turnurile erau mai numeroase în comparație cu edificiile din prezent. Conform specialiștilor aceste afirmații sunt susținute și de planurile orașului Sibiu. „Orașul de sus” așa cum mai este numit, pe vremuri a fost înzestrat cu un număr foarte mare de turnuri, chiar dacă planurile de epocă nu menționează eventualele construcții de pe strada Centumvirilor, planul consemnând un număr de doar 19 tururi.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol