19 martie 2024, 5:13

Descoperă România. Una dintre cele mai vechi biserici fortificate din Transilvania

Că Ardealul este plin de fel și fel de locuri mai mult sau mai puțin știute este un lucru sigur, iar în Valea Viilor sau Wurmloch așa cum se spune în limba sașilor, se găsește una dintre cele mai impresionante biserici fortificate din Transilvania. Aceasta poartă hramul Sfântul Petru și datează din secolul al 13-lea, fiind fortificată în secolul al XV-lea. 

Sursă foto: historia.ro

Lăcașul de cult reușește să lase pe oricine fără răsuflare încă de la prima vedere. O construcție masivă, ocrotită de ziduri în formă ovală și în care accesul se face printr-un gang boltit amplasat în zona vestică. În ziua de astăzi încă se observă vechile bastioane pe flancurile celor patru puncte cardinale. Zidurile atingând înălțimi de circa șase respectiv șapte metri înălțime, iar la exterior se poate observa scris „709 ani”.

Întreg ansamblul bisericii fortificate de pe Valea Viilor este specific tipului de fortificare a unei biserici preexistente care păstrează amenajările devenite de-a lungul timpului complexe, ale celei mai organizate construcții săsești din Transilvania și care bineînțeles este de un pitoresc remarcabil. Biserica gotică a fost menționată documentar încă din anul 1414 și se spune că a fost ridicată pe locul unei vechi biserici romanice. Aceasta ar fi fost o biserică de tip sală cu un turn vestic, cor alungit, absida poligonală și tavan confecționat din lemn, fiind înconjurată de o curte interioară ovală.

Sursă foto: ro.wikipedia.org

La finalul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea bisericii fortificate i-a fost adăugat un nivel de apărare realizat pe arcade, căile de acces din zona sudică sau nordică au fost supraînălțate și protejate cu herse, partea vestică a fost închisă și supraînălțată prin intermediul mai multor nivele de apărare și pazăpe arcade și contraforți. Cele mai defensive și complexe modificări au fost făcute deasupra corului, a cărui ziduri au necesitat îngroparea deoarece altfel nu ar fi suportat greutatea turnului masiv cu cele trei nivele destinate apărării. Acoperișul piramidal al construcției este întrerupt de către nivelul al cincilea de pază, iar în interiorul corului a fost realizată o fântână. Incinta ovală a edificiului a fost și ea înălțată și îndeosebi înzestrată cu un drum de arcade și nenumărate guri de tragere.

Localitatea a fost atenstată din punct de vedere documentar în anul 1263 și despre ea se știe că este o renumită zonă viticolă, de aici provenind chiar numele satului. Despre structura sa istorică puntem aminti piatra triunghiulară cu biserica fortificată în centru și alte trei ulițe la coluri precum și planul locuințelor sau decorațiile fațadelor din care se face remarcat vrejul de vie, o parte din stema scaunului de Mediaș.

Sursă foto: ro.wikipedia.org

Anul 1738 este momentul în care biserica are cel mai mult de suferit din pricina unui cutremur, mai apoi încep lucrările de reabilitare care sunt finalizate în anul 1742. Lucrări de renovare mai sunt făcute și în anul 1781 și 1826, însă nu la același nivel. Turnul din zona estică a fost atestat în anul 1501, dată despre care se consideră că este potrivită și pentru construcția zidului din incintă. În lăcaș se mai pot admira vechea cristelniță, strana preotului din anul 1526, altarul din anul 1779 cu diverse sculpturi realizate de Johann Folbarth din Sighișoara, o coroană depusă chiar deasupra amvonului încă din anul 1746 și așa mai departe.

Biserica fortificată din Valea Viilor a fost inclusă în patrimoniul UNESCO încă din anul 1999.

Sursă foto cover: ro.wikipedia.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol