20 aprilie 2024, 0:44

Descoperă România. Uzina de apă, un obiectiv turistic atipic

Uzina de apă din orașul Suceava a reușit după circa 100 de ani de la înființare să primească o viață nouă. Mai exact să devină un veritabil centru arhitectural, cultural urban și peisagistic. Această inițiativă le aparține celor de la Ordinul Arhitecților din România Filiala Nord – Est, bineînțeles în parteneriat cu cei din administația pulică locală.

Procesul în plină desfășurare urmează două direcții distincte însă vitale pentru visul final și mai exact acela de finaliza reabilitarea fizică a spațiului și bineînțeles un program complex și de durată pentru diverse activități culturale.

Proiectul acestui obiectiv este încă de la început unul foarte important pentru oraș întrucât este conceput drept un factor civilizator, care poate ajuta la creșterea calității vieții oamenilor (prin calitatea rețelei de apă/canalizare), dar și un factor de coeziune civică.

Întreg complexul cuprinde casa pompelor, o stație de tratare a apei și un puț colector. Toate acestea au funcționat din anul 1912 până în anul 1960, iar după au fost dezafectate și înlocuite cu o stație la standarde ridicate. Patru dintre clădirile din ansamblu mai precis camera de deferuginare, bazinele îngropate, puțul colector și puțul de apă curată au rămas până în ziua de astăzi nefolosite.

Sursă foto: drumliber.ro

Proiectul actual este gândit să transforme bazinele îngropate în diferite spații de expoziție și toate camerele verticale în săli de conferințe, birouri sau zone de relaxare.

Întregul concept este finanțat de către Ordinul Arhitecțilo din România, mai multe companii din sfera construcțiilor, Uniunea Arhitecților din țara noastră și de către oameni tineri care lucrează pro-bono atât pentru finalizarea activităților administrative cât și pentru cele de proiectare.

Cât despre noile intervenții la aspectul locului știm că se rezumă doar la strictul necesar pentru buna funcționare a unui centru cultural ridicat la standardele zilelor noastre. Arhitecții implicați dovedind zilnic prin toate eforturile respectul pentru lucrul de calitate, dar și pentru povestea locului. Pentru a înțelege mai exact despre ce vorbim ne referim aici la păstrarea tuturor sedimentelor feroase care s-au depus de-a lungul timpului pe pereții rezervoarelor. Acest lucru fiind posibil nu doar ca martor ci și prin atenția cuvenită unei așa zise „fresce tehnologice”. Cea de-a doua etapă aflată în curs de desfășurare referindu-se la finalizarea unei săli de conferință, dar și a mai multor spații administrative, completate de totalitatea amenajărilor necesare atât la interior cât și la exterior.

Sursă foto cover: mapio.net


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol