25 aprilie 2024, 10:02

Descoperă România. Valea Ierului, gazda satelor cu aproape 1.000 de pivnițe

Despre satele de pe Valea Ierului se spune că păstrează o tradiție viticolă unică pentru țara noastrăș. De mai bine sute de ani aici sunt păstrate butoaie de lemn cu vin în crame săpate chiar în coasta dealului. Turiștii ajunși în zonă având parte de o imagine de-a dreptul feerică, parcă desprinsă din filmele italiene renascentiste despre podgorii.

Sursă foto: discoverbihor.ro

Comuna Sălacea din județul Bihor este amplasată pe Drumul Județean 191F, acesta fiind și drumul care leagă Marghita de Valea lui Mihai, iar zona este locuită în proporții de 90% de etnici maghiari. Dovezile arheologice din zonă au scos la iveală faptul că regiunea celor două sate din care este compusă localitatea (Sălacea și Otomani) a fost locuită încă din Epoca Bronzului, iar prima atestare documentară a comunei actuale fiind din anul 1067, în anul 1215 fiind descoperită în cronici sub denumirea de Zolos. Când etnicii maghiari au ajuns aici, în zonă se spune că exista deja o comunitate slavă care se ocupa în principal de comerțul cu sare (de aici provine și numele localității). Să nu uităm că în perioada medievală sarea era considerată un bun foarte important, motiv pentru care se povestește chiar că Sălacea anului 1217 deținea statut de târg comercial.

Sursă foto: viata-libera.ro

De-a lungul anilor din păcate rezervele și implicit comerțul cu sare au fost reduse considerabil, iar așezarea a redevenit treptat un important centru vitivinicol. În ziua de astăzi Sălacea este cunoscută drept „Satul celor 1000 de pivnițe” lucru unor de aflat chiar de la intrarea în comună unde există amplasat un panou informativ. Deși la prima impresie satul bihorean nu este cu nimic mai presus de restul localităților din zonă, de îndată ce ajungi pe ulițele ce urcă spre marginea localității vei descoperi o imagine impresionantă.

Săpate direct în pământul argilos și întărite zdravăm cu cărămidă, observăm înșiruite nu mai mult nici mai puțin de 970 de pivnițe, dar și mici crame, despre care se spune că au o vechime de mai bine de un secol și jumătate. Peisajul cel mai frumos în schimb poate fi admirat pe drumul de legătură dintre Sălacea și comuna învecinată Pir. Pe această stradă chiar în ultimii ani au fost mereu organizate evenimente culturale cu specific tradițional, iar tot aici întâlnim și cea mai veche pivniță ce datează din anul 1803.

Sursă foto cover: viata-libera.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol