25 martie 2024, 14:30

Desfășurarea seminarului „Competențele și joburile viitorului”

Marți, 19 februarie, s-a desfășurat în două etape seminarul “Competențele și joburile viitorului”, din cadrul proiectului “Ce mă fac ?! când mă fac mare”, organizat de către asociația pentru tinerii din mediul rural, Asociația TB – Think Big, în colaborare cu Școală Gimnazială Diaconu Coresi din Fieni.

La primul seminar au participat profesori și părinți din cadrul școlii din Fieni, dar și de la Școală Gimnazială Constantin Secareanu din Runcu. La cel de-al doilea seminar, desfășurat la aceași dată, au participat elevii clubului de excelență, Brigada de Elită, de la școală gimnazială din Fieni împreună cu profesori coordonatori.

Printre temele discutate s-au numărat profesiile clasice, trendurile viitorului, migrația de la sat la oraș dar și invers, joburile spre care îi orientăm pe copii, folosul bacalaureatului și a diplomelor dar și dacă este de preferat că elevii să își urmeze visele. Tema a fost fascinantă, dezbaterile aprinse și, cu siguranță, se poate spune că pe lângă răspunsuri, seminariile au stârnit și multe întrebări deschise și teme de gândire.

Trainerul care a coordonat aceste seminarii a fost Alex Glod, storyteller, TEDx Speaker și senior trainer cu peste 8 ani experiență, atât în Europa, cât și în Asia. Acesta are deja peste 11.000 de cursanți la cursurile sale de pe Udemy și militează pentru o abordare umanistă în marketing, leadership și în educație.

Acest prim seminar a venit că o necesitate în atingerea unui obiectiv important al proiectului “Ce mă fac ?! când mă fac mare”, și anume organizarea unor sesiuni de interacțiune a elevilor cu specialiști din diferite domenii de viitor. Pentru dezvoltarea încrederii în forțele proprii și facilitarea descoperirii propriilor competențe și preferințe în rândul elevilor de la școală gimnazială din Fieni, acest seminariu va fi urmat de un workshop, pe dată de 25 februarie, cu tema Digital Editing susținut tot de un specialist în domeniu, Laurențiu Clenci.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol