29 martie 2024, 1:24

Destinul sfâșietor al Regelui Mihai. Conducea mașina la 6 ani

Regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921, în Castelul Foişor de la Sinaia.  Astăzi se împlinesc 98 de ani de la nașterea ultimului monarh al României.

Ce făcea la șase ani

La numai şase ani vorbea româna şi engleza, studia pianul şi şahul, călărea un ponei, fotografia şi conducea o maşinuţă, sub atenta supraveghere a mamei sale, Principesa – mamă Elena, transmite peles.ro.

Ultimul monarh al României

A fost ultimul monarh al României şi a domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.

Momente esențiale din viața regelui

Iată câteva momente importante din viața acestuia:

  • 1925: principele Carol renunță la tron, iar Principele Mihai devine prinț moștenitor.
  • iulie 1927: moare regele Ferdinand, iar pe 20 iulie Principele Mihai este proclamat rege.
  • la 16 ani devine sublocotenent în armata română.
  • la varsta de 18 ani este proclamat rege, sub titulatura de Mihai I, dupa abdicarea lui Carol al II-lea
  • 23 august 1944: hotărăște trecerea României de partea Aliaților și îl destituie și îl arestează pe Mareșalul Antonescu.
  • 21 august 1945: regele Mihai intra în grevă regală
  • 8 noiembrie 1945: în Piața Palatului din București are loc o mare manifestație anti-comunistă și pro-monarhistă, prezintă elle.ro

Cum s-a retras din viața publică

În primăvara anului 2016, pe 2 martie, reprezentanţii Casei Regale au anunţat că Regele Mihai I este grav bolnav şi din acest motiv se va retrage din viaţa publică. A decedat în 5 decembrie 2017, informează gandul.info.

sursa foto: radioresita.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol