Începând cu anul 1993, în România este recunoscută pe data de 29 iunie, “Ziua Penitenciarelor”, fiind în strânsă legătură cu ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai tuturor celor întemnițați.

De-a lungul timpului condițiile din penitenciare au fost îndelung discutate, de unii contestate, de alții nu, iar în majoritatea cazurilor s-a făcut o paralelă între condițiile din România și cele din afara granițelor. Dar câți știu cu adevărat cum sunt tratați deținuții din străinătate? Care sunt condițiile din penitenciarele altor state, comparativ cu cele din România?

Pentru a avea un răspuns cât mai concludent la aceste întrebări, am stat de vorbă cu Darius (nume fictiv) în vârstă de 32 de ani fost deținut în mai multe țări. Sub protecția anonimatului, acesta ne-a vorbit despre experiența sa din închisorile altor state. Iată ce am aflat:

Bună Darius! Ținând cont de faptul că astăzi se sărbătorește Ziua Penitenciarelor, deși pentru unii nu este deloc un eveniment prea plăcut, știu că tu cunoști destul de bine atmosfera din interiorul acestor instituții. De câte ori ai fost încarcerat și care au fost acuzațiile pentru care a trebuit să ispășești pedepse care ți-au îngrădit libertatea?

Deși sunt momente de care aș fi vrut să uit, numărul 5 mereu îmi va aduce aminte de faptul că am fost închis de 5 ori în diferite țări. De trei ori am fost acuzat de clonare de carduri, în Italia, Israel și Iordania, iar de alte două ori de furt, în Danemarca și Marea Britanie.

Având în vedere faptul că nu ești foarte înaintat în vârstă și că acum ești în libertate, trag concluzia cum că nu ai petrecut foarte mult timp în toate cele 5 locuri în care ai fost închis. Spune-mi te rog, care a fost cea mai lungă perioadă de detenție?

Nu, nu am stat foarte mult. În Danemarca și Marea Britanie mi-au dat drumul imediat, în schimb, în Italia am petrecut 9 luni. Deși a fost cea mai lungă perioadă, a fost și cea mai liniștită.

Că tot a venit vorba de liniștea din închisori, cu siguranță ai întâmpinat și momente mai dificile acolo. Îți amintești care este cea mai cumplită experiență, care te-a marcat? Sau dacă te-ai simțit vreodată amenințat?

Nu aș avea cum să uit vreodată, deși acum, când stau și-mi amintesc, am impresia că privesc un film îngrozitor, un film care nu are un final prea fericit și în care oamenii sunt confundați cu animalele. E vorba de detenția din Iordania, am stat doar 2 săptămâni, dar au trecut ca anii. Am fost pe arest și mereu mă mutau de pe-o secție, pe alta. În unele secții eram ținuți la beci, de fapt, nici beci nu l-aș putea numi și se dormea pe o saltea, pe jos, o saltea care mai degrabă era un focar de infecție. Nici la capitolul hrană nu erau prea darnici, întrucât ne dădeau mâncare de două ori pe zi, în caz că mai voiai, trebuia să-ți cumperi, așa că dacă aveai bani te hrăneai, dacă nu, nu. Partea cea mai urâtă în ceea ce privește meniul, este faptul că era constituit din orez gol, fiert, aruncat pe o tava la comun, tavă ce ni se punea pe jos, fără vreun tacâm, iar noi, practic ne înghesuiam să mâncăm cu mâinile de pe jos. Asta pot spune că este experiența care ar marca pe oricine.

În ceea ce privește sentimentul de amenințare, din partea colegilor de celulă sau a gardienilor nu am simțit niciodată asta, ba din contră, de exemplu în țările acestea musulmane am fost integrat foarte bine, datorită faptului că eram singurul ortodox.

În schimb aici aș putea să vorbesc despre sentimentul acela de teamă pentru viața mea, pe care l-am avut cât timp am stat în Israel. Începuse războiul între ei și cei din Fâșia Gaza, iar bombele erau la ordinea orei. La început când nu reușeam să comunic cu cei din cameră, nu știam ce se întâmplă afară, dar apoi, când am încercat să comunicăm, eram curios despre un cuvânt pe care îl anunțau cam din oră în oră la radioul de acolo. În restul timpului nu difuza nimic, funcționa doar atunci când anunțau bombele, dar în momentul în care mi s-a spus care e traducerea și ce se petrece, am simțit cel mai cumplit sentiment de nesiguranță și neputință posibil.

Incredibil, ceea ce tocmai mi-ai povestit! Deși ești conștient de faptul că viața reală din închisori este la fel de rea, sau chiar mai rea ca în filme, când auzi povestea din spatele gratiilor, așa cum tocmai am făcut-o eu, nu poți să rămâi indiferent. Prin urmare, sunt curioasă, există un profil al gardianului în funcție de naționalitate?

Nu știu dacă le-aș putea atribui profile, însă da, aș putea menționa aici gardienii din Iordania, care se comportau execrabil, din cauză religiei diferite. Făceau discriminare religioasă și se foloseau de funcția lor să ne forțeze spre a schimba religia, sau cel puțin prin a le mărturisi lor că o facem, doar pentru un pachet de țigări. Dar evident, niciodată nu mi-aș trăda religia, așa că am refuzat și am rămas fără țigări.

În cele din urmă am ajuns și la ultima întrebare, care este legată de șansele care ți s-au oferit după ce ai fost pus în libertate. Ai primit șansa reintegrării în societate?

Fiind deținut în alte țări, în România nu mă afectează, doar dacă vreau să dau la „Academia de Poliție” de exemplu, ceea ce este exclus la vârsta mea, dar dacă te referi la o șansă în aceste 5 țări, nu, nu mi s-a oferit, întrucât ei abia așteptau să scape de noi, străinii din închisori.

---