Despre povestea Annei am auzit întâmplător, pe Facebook. Am decis să v-o împărtășesc mai jos.

 

O femeie a fugit de război, din Ucraina și, ajunsă la București, a început să coacă biscuiți. Pentru noi. Pe care noi îi cumpărăm. Pentru ea, pentru fiica ei, Glasha, pentru fiul său, Stanislav, și bunica Lyudmila.

Iată, pe scurt, povestea acestei femei pe care războiul a adus-o la noi ca să ne coacă biscuiți.

„Anna a ajuns la noi lunea trecută, nu-și văzuse copiii de pe 20 februarie (ea era la Istanbul când a început războiul și nu a putut să se mai întoarcă în țara ei). A luat avionul Istanbul-București ca să găsească cazare, soțul ei s-a întors în Kiev, să-i aducă la graniță. Anna a găsit cazare câteva nopți undeva la Fundeni, la o asociație) și a pus apoi un anunț pe Facebook, cerând ajutor. Așa a găsit-o Tudor, pe Facebook.

Copiii au fost preluați de niște prieteni de-ai noștri de la Sighetu Marmației și aduși în București luni noaptea, în jur de 11. Au stat 35 de ore în mașină și ce m-a emoționat cel mai tare a fost că soțul Annei i-a lasat la graniță neștiind cine vine să-i ia; eram, practic, niște străini cărora le încredințase toată familia. Anna a plâns două zile și apoi a venit la mine și mi-a zis: „Andreea, I have to work”. Și așa a început povestea cu biscuiții.

Anna e unul din cazurile fericite, pentru că știe să se descurce indiferent de context. Mai avem o doamnă cazată la o prietenă, ea nu prea vrea să iasă din casă, stă numai pe telefon, la știri. Are doi copii și e complicat. Marți seara a invitat-o Ana la masă și a fost tare bine, dar nu știu cum se va descurca…”

Povestea asta, chiar și pe scurt, are un singur scop: să vă determine să faceți o comandă de biscuiți. Va fi de ajutor. De mare ajutor.

Anna face biscuiți cu zahăr sau fără și, se zice, sunt cei mai buni biscuiți. Puteți să îi scrieți Annei cu încredere, oricând. Primește comenzile în mesaj privat, pe Instagram (aici) sau pe Facebook ( aici)

Biscuiții au prețul pe care îl puneți voi.

---