25 ianuarie 2020, 17:21

Din vremurile în care candidații se întâlneau cu toți alegătorii. Istoria votului în România

În timp ce se vorbește despre alegerea unora de a nu se prezenta la vot din diferite motive, printre care și lipsa unei opțiuni fiabile de candidat, este necesar a ne aminti că românii nu au avut parte dintotdeauna de acest drept și că în trecut a reprezentat piatra de temelie a construirii societății de astăzi.

Totul a început după instaurarea lui Alexandru Ioan Cuza, care a organizat în 1864 un plebiscit pentru a introduce o nouă lege electorală. Aceasta era menită să ridice gradul de reprezentare în Parlamentul României a diferitelor categorii sociale, în forul legislativ, dar și un proiect prin care se dorea înființarea celei de-a doua Cameră a Parlamentului – Camera Deputaților. Însă, cel care avea să aleagă parlamentarii nu erau oamenii, ci însuși A.I.Cuza, iar oamenii nu au avut niciun cuvânt de spus. Astfel, în componența noului corp legislativ, instaurat în 6 decembrie 1864, se regăseau 64 de membri numiți de către domn și 9 membri de drept: cei doi mitropoliți, episcopii eparhiilor, primul președinte al Curții de Casație și cel mai vechi general în activitate.

Cu toate acestea, s-au făcut încă de pe atunci, pași mici înspre integrarea în România a votului universal. Primele alegeri pentru așa numita Adunare a Deputaților, pe baza noii legi electorale vor avea loc abia după abdicarea lui Cuza, în 1866.

Votul, direct proporțional cu averea

În primă instanță, dreptul de vot a fost direct legat de un cens, adică de recensământul cetățenilor și al averii lor, iar corpul electoral era împărțit împărțit în colegii, după avere și proprietăți.

Astfel, în cazul alegerilor pentru Adunarea Deputaților, alegătorii au fost împărțiți în patru colegii, în funcție de venit. Din prima categorie făceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300 galbeni, din al doilea cei care dețineau între 100 și 300 de galbeni, iar din al treilea cei care plăteau o cotizație de 80 de lei, iar din cel de-al patrulea colegiu – cei care plăteau un impozit cât de mic statului.

Campaniile electorale

Pentru că cei care aveau acces la vot erau în general oamenii înstăriți, cu avere destul de mare sau micii antreprenori care-și puteau plăti dările către stat pentru a căpăta un asemenea drept, campaniile electorale se desfășurau exclusiv în orașe. Totodată, pentru că și unii țărani sau moșieri, care făceau parte din colegiul al III-lea, erau trimiși în teritoriu delegați care transmiteau mai departe voturile.

Un singur candidat pentru o funcție în stat putea să se întâlnească în mod direct cu toți alegătorii arondați circumscripției sale, care nu se ridicau decât la câteva sute. În plus, rezultatul votului nu lua prin surprindere pe nimeni, fiind deja știut, deoarece, de fiecare dată, guvernul avea privilegiul de a face alegerile, automat acesta ieșind câștigător. Acest sistem de vot a fost păstrat până la alegerile din 1919, când a fost introdus votul universal.

Cum se vota în 1884

Potrivit legii electorale din 1884, introdusă de Cuza, fiecare candidat avea un buletin de vot pe care era trecut numele său. Alegătorii se prezentau la vot cu o carte de alegător, care ținea locul unui act de identitate.

Pentru a marca faptul că alegătorul și-a exercitat dreptul de a vota, președintele biroului de vot tăia unul din colțurile cărții de alegător, iar cetățeanul primea câte un buletin de vot pentru fiecare candidat și câte un plic dintr-o hârtie groasă, opacă. Alegătorul trecea apoi singur în camera secretă, unde introducea, după bunul plac, unul din buletinele de vot în plic, după care înmâna votul președintelui biroului, care îl introducea în urnă.

Eligibilitatea cetățenilor pentru a vota

Aveau interdicție de a vota persoanele care erau sub protectorat străin, servitorii care primeau simbrie, persoanele falite sau nereabilitate, cetățenii care erau pedepsiți prin lege pentru fapte grave sau ”infamate”.

Cetățenii care aveau dreptul de a vota erau selectați pe baza censului de avere, a censului de impozit, de domiciliu, de sex, care interzicea femeilor dreptul la vot, de vârstă sau de cens profesional (votul capacitar – care dădea acest drept doar oamenilor cu un anumit grad de instruire). Însă, cel mai răspândit criteriu de selecție era acela pe censul de avere, fiind și cel mai răspândit în al XVIII-lea și al XIX-lea în mai multe țări europene.

Primele alegeri din România pe baza votului universal

Anul 1919 aducea după sine nu doar victoria Marii Uniri, ci și o altă reușită a democrației, votul universal. Astfel, pe data de 2 octombrie 1919, la doar zece luni de la înfăptuirea istorică a Unirii de la 1 decembrie 1918, regele Ferdinand a semnat un decret de convocare a alegerilor pentru Adunarea Deputaților și a Senatului, la care aveau să participe toți locuitorii Vechiului Regat al României, ai Basarabiei, ai Bucovinei și ai Transilvaniei. 

Scopul acestor alegeri a fost acela de a alege Parlamentul Marii Uniri și, odată cu acest lucru, să se pună bazele și noii organizări statale a României Mari.

Primul scrutin bazat pe vot universal

Primul scrutin bazat pe principiul votului universal s-a desfășurat, potrivit site-ului Administrației Electorale Permanente, în prima jumătate a lunii noiembrie 1919 – în zilele de 2, 3 și 4 noiembrie pentru alegerea Adunării deputaților și în zilele de 7, 8 și 9 noiembrie pentru alegerea Senatului.

Prezența la vot pe regiuni în 1919

La alegerile pentru Adunarea Deputaților s-au prezentat 1.324.563 din cei 1.916.225 cetățeni cu drept de vot înscriși în listele electorale, adică 69,12%, în condițiile legiferării votului obligatoriu, fără a pune la socoteală și zona Transilvaniei, regiune pentru care lipsesc datele.

În cazul alegerilor pentru Senat, prezența la vot a fost ușor superioară, ajungând la 75,36%, votând 724.876 de cetățeni din cei 961.824 înscriși în listele electorale.

Totodată, ponderea voturilor valabil exprimate pentru alegerea senatorilor a depășit 80%, fiind cu circa 10 procente mai mare decât în cazul alegerii deputaților, diferența putând fi pusă, în principal, pe seama complexității sporite a procesului votării pentru prima Cameră, potrivit roaep.ro.

Lista partidelor care au participat la alegeri

În competiția pentru un loc în Parlamentul României Mari au intrat peste 20 de grupări politice, însă, cu o distribuție regională a candidaturilor neuniformă, ce nu asigura reprezentativitatea cetățenilor.

Numărul maxim de competitori electorali a fost înregistrat în Vechiul Regat și Basarabia. Principalii candidați erau susținuți de partidele politice tradiționale – Partidul Național Liberal și Partidul Conservator Progresist (noua denumire a conservatorilor) – dar și cele nou-constituite, precum Partidul Țărănesc, Partidul Naționalist sau gruparea liberalilor dizidenți, plus diferite alianțe politice locale.

Însă, două provincii ale țării au fost monopolizate de candidaturile partidelor regionale Partidul Național Român, în Transilvania, respectiv Partidul Democrat al Unirii, în Bucovina, acestea, la rândul lor, absente din vechiul teritoriu.

În cadrul acestor alegeri au fost aleși 805 parlamentari, 566 membri în Adunarea deputaților și 239 în Senat, camera superioară fiind completată cu mandatele de drept prevăzute de legislație. Din cei 566 de deputați, aleși în baza unui scrutin de tip mixt, 337 au provenit din Vechiul Regat și Basarabia, 203 din Transilvania și 26 din Bucovina. Din cei 239 de membri ai Senatului, compus în baza unui scrutin de tip majoritar, 140 au provenit din Vechiul Regat și Basarabia, 87 din Transilvania și 12 din Bucovina, mai menționează roaep.ro.

Câștigătorii alegerilor din 1919

În final, victoria a fost a Partidului Național din Transilvania, care și-a adjudecat circa 35% din mandatele parlamentare. Pe a doua poziție s-a clasat gruparea politică țărănistă (Partidul Țărănesc împreună cu Partidul Țărănesc din Basarabia) care a obținut aproape un sfert din locurile parlamentare.

Partidul Național Liberal a completat podiumul, primind circa o pătrime din mandate. Celelalte grupări politice participante la alegeri și-au împărțit restul de locuri din Parlament, însă în proporții modeste.

Sursă Foto: romania-actualitati.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.