17 iunie 2021, 11:33

Documentarul „Copiii din canale”, un proiect de artă participativă și incluziune comunitară, se filmează în luna iunie în București

Bradamante film, alături de o prestigioasă echipă internațională, realizează în iunie, la București, proiectul „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.
Cineaștii își propun să aducă la lumină, cu mult curaj și sensibilitate, un fenomen actual – viața copiilor din canale – prin intermediul unui serial documentar ce va surprinde viața de zi cu zi a unei comunități care provine dintr-un strat social existent și ignorat încă din vremea comunismului.

Vocile din fața camerelor de filmat aparțin unor foști copii ai canalelor, ce au depășit bariera unui aparent destin implacabil, cu ajutorul Fundației Parada, conduse de Franco Aloisio. Acești tineri au reușit, prin artă socială și mai ales prin intermediul circului, să se motiveze și dea o nouă turnură existenței lor, câștigând dreptul la un altfel de viitor. Publicul le va putea descoperi poveștile de viață, de cele mai multe ori crude, dureroase, cu situații și momente la limita supraviețuirii, dar și momentele de bucurie, trăite și exprimate prin artă.

„Fiecare copil poate contribui la o schimbare majoră în bine. Iar datoria adulților e să aibă grijă de copiii prezentului – adulții viitorului. Prin intermediul acestui documentar dorim să vorbim despre responsabilitatea noastră comună pentru viața și bunăstarea copiilor și să atragem atenția asupra unei situații pe care mulți preferă să o ascundă și să o ignore, în loc să prevină ca aceasta să se mai întâmple. Putem învăța multe din poveștile acestor copii și le putem oferi la fel de multe în schimb: instrumente pentru un viitor mai bun. E important să putem înțelege, fără a blama.”, consideră realizatorii proiectului.

Toate încasările rezultate în urma distribuirii serialului documentar vor fi donate Fundației Parada.

Despre realizatori

Michela Scolari (scenarist și producător) a creat serialul documentar TV „Copiii din canale”/ „The Sewer Kids” pe care îl co-produce împreună cu câștigătorul Emmy, David Zuckerman.

David Zuckerman (producător executiv și scenarist), absolvent al UCLA School of Motion Picture/ Television, a fost director executiv de creație pentru Lorimar – Telepictures și NBC. Primul său proiect a fost celebrul serial „Fresh Prince of Bel Air”.

Jerry Ying (producător, regizor, scenarist) are în palmares peste 70 de roluri în filme și televiziune pe parcursul a 20 de ani de carieră ca actor, printre care: „Friends With Benefits”, „Ray Donovan”, „Agents of SHIELD”, „Dexter”, „Hawaii 5-0”, „Scorpion” și „How to Get Away with Murder”

Felix Maximilian este la primul său proiect în calitate de producător. Actor, dansator și model german, Felix a jucat roluri principale în producții de teatru muzical („Saturday Night Fever” și „Mamma Mia”, printre altele), dar și în film sau televiziune („Herz über Kopf”, „Lindenstrasse”, „Sturm der Liebe”, „Rosamunde Pilcher”).

Fundația Parada implementează servicii de asistență socială în regim de urgență, de educație și de integrare socio-profesională, prin intermediul circului social.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.