Astăzi, România ar fi trebuit să celebreze 154 de ani de la nașterea lui Ion I.C Brătianu, omul care a avut unul dintre cele mai puternice roluri în fondarea statului român modern.
Nu este nimic mai trist decât să asistăm la spectacolul ridicol ce a înlocuit orice moment de sărbătoare din acest an. Ziua de astăzi, în care puțini sunt aceia care și-au amintit de marele om de stat și, chiar mai puțin au știut elemente concrete de istorie despre misiunea acestuia, este îmbibată, în schimb, de impostura unor epigoni ce se doresc a fi oameni politici.
Sunt curioasă dacă doamnele din Guvernul României, cele care ocupă poziții ce altădată erau deținute de oameni de talia Brătienilor au cea mai vagă idee despre momentele relevante ale istoriei unei țări pe care pretind că o conduc.
Să luăm un exemplu: amândoi – și Ion IC Brătianu, și Carmen Dan – au ocupat / ocupă o poziție similară în statul român, cea de ministru de Interne. Nu cred că mai trebuie spus că ceea ce îi separă este o veșnicie intelectuală și un abis al viziunii pentru România. Este diferența între omul care a citit și cel care abia buchisește, între cel care a trasat linia de pe harta istoriei și cel care a spălat ceștile în anticamera șefului. Între omul liber și sluga.
Ion I.C. Brătianu a fost ministru de interne în perioade mult mai complicate decât palida Carmen Dan. De altfel, primul său portofoliu la interne (căci a fost ministru de interne nu mai puțin de 6 ori) a fost marcat de violenta răscoală din 1907, când cu ajutorul mareșalului Averescu a condus cu mână forte reprimarea țăranilor răsculați. Cu toate acestea, tot Brătianu este cel care propune Comitetului Executiv al PNL principiile reformei agrare ce avea să fie susținută și implementată cu sprijinul regelui și chiar al unor facțiuni din Partidul Conservator.
154 de ani mai târziu, România se confruntă cu o perioadă la fel de tulbure, dar în care destinele-i sunt conduse de către oameni cărora le lipsește viziunea și capacitatea intelectuală. Deciziile de stat sunt luate de către cei care pare că nu au citit nici coperta unei cărți, de către oameni ce înțeleg doar dinamica cifrelor din propriile conturi, de către cei ce se fălesc cu mentalitate de sclavi, singura preocupare fiind să-și slujească stăpânii ale căror interese nu au legătură cu nici cu statul pe care îl prăduiesc, nici cu oamenii pe care îi disprețuiesc.
Dacă Brătianu a fost conducătorul delegației României pentru semnarea Tratatului de pace de la Versailles și omul care a reușit să aducă pe masa puterilor vremii proiectul Marii Uniri, Carmen Dan și oamenii ce o manevrează vor rămâne în istorie drept artizanii dezbinării, ai dinamitării instituțiilor vitale ale statului român și al fărâmițării încrederii în destinul României.
Deși comparația dintre cei doi este din start ridicolă și forțată, ea este necesară pentru că au, cel puțin în teorie, aceeași misiune: România. Cei care mai caută justificări pentru politica și deciziile celor de astăzi, ar trebui să privească la cei de ieri. La oameni care au condus România în vremuri mult mai complicate, dar pentru care misiunea istorică a depășit interesul mărunt. Și asta pentru că acelea au fost vremuri în care iubirea de țară nu era out of fashion, ea se învăța din familie. Un exemplu care spune totul este dat de decizia lui Ion Brătianu, tatăl celui care avea să fie omul de stat artizan al României Mari, care decide să vândă moșia de la Livezi, zestrea Piei Brătianu, pentru a putea susține financiar acțiunile de aducere a unui principe străini pe tronul tânărului stat român: Carol I.
Acum, politicieni mărunți ajunși în funcții mari, vând interesele României pentru a-și construi propriile moșii. Nimic nu îi tulbură. Nu au de ce să tresară la vreun îndemn al conștiinței. Pentru că ea, chiar dacă există, este subsumată războaielor de salvare a șefilor și nu a țării, de conservare a privilegiilor personale și a consolidării pozițiilor de forță din care ar putea captura și nu promova, statul român.
1 comentariu