27 aprilie 2024, 17:45

Doi părinţi din Bihor, care îşi educau copiii acasă, au fost condamnați la închisoare cu suspendare. ”Doamna profesoară” are 8 clase

Doi părinţi din Bihor, care au ales să-şi educe acasă toţi cei patru copii de vârstă şcolară, pentru a-i feri de ispita internetului, au fost trimişi în judecată şi au primit pedepse de câte 4 luni de închisoare, relatează Bihoreanul.

„Acei părinţi sunt mai responsabili şi mai conştiincioşi decât directorul care i-a reclamat”, spune Gabriel Curcubet, preşedintele fondator al Asociaţiei Home Schooling România. Pe de altă parte, instanța susține că aceștia „nu au arătat că înţeleg implicaţiile deciziei asumate, cu toate că li s-a oferit contextul necesar”.

Familia locuiește în comuna Bratca, iar directorul liceului din localitate a fost cel care i-a reclamat pe părinți după ce, în toamna lui 2021, aceştia şi-au retras din unitatea de învăţământ cei patru copii de vârstă şcolară – atunci de 8, 10, 11 respectiv 13 ani,  pe motiv că îi vor educa acasă.

Cazul a ajuns în ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, unde, chemaţi fiind la audieri, cei doi soţi au pus decizia lor pe seama pandemiei şi a dificultăţii de a se acomoda cu schimbările generate de aceasta.

„Din declaraţia inculpatei, rezultă că au decis retragerea copiilor de la şcoală întrucât nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalele TV media, respectiv cursurile online pe care copiii le efectuau în perioada de pandemie. Apreciază că au făcut o alegere bună pentru viitorul copiilor lor”, au explicat procurorii în actul de acuzare.

Consiliat de o cunoştinţă, cuplul şi-a înscris copiii la Home Life Academy și la West River Academy, unităţi şcolare private din SUA, aşa-numite „şcoli umbrelă”, care le oferă îndrumare părinţilor decişi să-şi educe singuri copiii contra unei taxe care, în 2021, s-a cifrat la 250 dolari pe an.

Potrivit site-ului propriu, Home Life Academy nu oferă nici manuale proprii, dând libertate părinţilor să-şi aleagă felul în care să îşi educe şi să îşi testeze copiii. Singura obligaţie este de a transmite de două ori pe an rezultatele testelor, în baza cărora, la finele anului şcolar, copiii primesc o foaie matricolă.

Deşi copiii învăţau aproximativ 3 ore, zilnic, sub supravegherea părinţilor, cuplul nu are nicio pregătire pedagogică, femeia având doar 8 clase, iar soţul ei 12 clase.

Când i-au trimis în judecată pe cei doi părinți, anchetatorii au ţinut cont şi de poziţia specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor care, după evaluarea copiilor, au stabilit că cei patru au mari lacune educaţionale, raportat la vârsta cronologică şi clasa de studiu.

Instanţa a considerat că fapta este gravă, motiv pentru care cei doi soţi au fost obligaţi să presteze câte 40 zile de muncă în folosul comunităţii. Verdictul judecătorilor mai poate fi atacat de procurori şi de cei doi părinţi în termen de 10 zile de la comunicat însă, până pe 2 ianuarie, părţile nu au uzat de acest drept.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol