8 decembrie 2024, 10:51

Doi profesori universitari din Iași au lăsat averea studenților, prin testament

Doi profesori universitari din Iași și-au lăsat averea studenților, prin testament. Constantin Vasilică și Petru Magazin au ales să sprijine studenții cu merite deosebite și au lăsat câte o mie de euro pe an, timp de trei decenii, pentru burse de merit, relatează Știrile Pro TV.

La festivitatea de deschidere de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, trei studenți au fost premiați: unul a primit o mie de euro, iar ceilalți doi câte cinci sute de euro, sub forma unor burse de merit.

Premiile „Constantin Vasilică” și „Petru Magazin” poartă numele unor profesori de prestigiu din învațământul superior agronomic. Amândoi au predat la Universitatea de Științele Vieții din Iași până după 90 de ani.

„Domnul profesor Vasilică, în toată activitatea lui, a avut o mare grijă pentru studenții care proveneau din familii cu probleme financiare, dumnealui venind dintr-o astfel de familie”, a declarat, pentru Știrile Pro TV, prof univ. dr. ing. Gerard Jitareanu, rectorul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

Al doilea profesor a ținut să îi ajute pe șefii de promoție.

„A lăsat prin testament. Prin acest premiu, el vorbește permanent cu noile generații”, spune prof. univ. dr. Gavril Ștefan de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

Sponsorizările vor ajunge la universitate, iar apoi la studenți, pentru următorii 30 de ani.

În mediul academic din vestul Europei, dar și din Statele Unite, sponsorizările de acest fel sunt de mult timp o tradiție.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol