20 aprilie 2021, 13:34

Dorina Lazăr redevine director la Teatrul Odeon

Nicușor Dan a semnat decizia prin care Dorina Lazăr este repusă în drepturi ca director al Teatrului Odeon.

Actrița revine la conducerea Teatrului Odeon din București, după ce a fost înlăturată din funcție în mod abuziv și și-a câștigat în instanță dreptul de a fi repusă în drepturi.

Dorina Lazăr redevine director la Teatrul Odeon

”Am semnat ieri dispoziția privind reintegrarea doamnei Dorina Lazăr pe postul de manager al Teatrului Odeon, aflat în subordinea Primăriei Capitalei. Dorina Lazăr a fost demisă abuziv din această funcție în 2017, iar anul trecut a câștigat procesul cu primăria pe această speță. În ciuda deciziei definitive a instanței, fosta conducere a PMB n-a făcut nimic pentru a pune în aplicare hotărârea judecătorească, lucrurile trenând excesiv. Am vorbit astăzi la telefon cu Dorina Lazăr și m-am bucurat să-i pot da vestea bună pe care o aștepta de atâta vreme: începând de azi, este din nou managerul Teatrului Odeon. Îi doresc mult succes!”, a precizat Nicușor Dan, pe Facebook.

În 2017, primarul general Gabriela Firea a trimis Corpul de Control la Teatrul Odeon, susținând că în urma verificărilor au fost descoperite mai multe nereguli grave privind asigurarea, gestionarea și administrarea bugetului și patrimoniului instituției. Prin urmare a dispus încetarea contractului de management al directorului teatrului, Dorina Lazar. Aceasta a condus instituția în perioada 2003-2017.

„Nu vreau să mor cu gura în țărână, umilită de niște oameni care nu au simțul datoriei și al onoarei. (…) o să îi mulțumesc lui Dumnezeu că am apucat să intru acolo (în teatru n.p.) cu capul sus!”, a declarat Dorina Lazăr în exclusivitate pentru VeștiBune.ro.

Foto Florin Ghioca

Citește și

Vești bune. Netflix vine cu 30 de producții franțuzești. Ce vedem?


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.