30 aprilie 2024, 22:36

Doru Octavian Dumitru revine pe scena iUmor

Doru Octavian Dumitru, una dintre cele mai importante figuri din comedia românească, revine pe scena iUmor, în cadrul celei de-a doua ediții a celui mai nou sezon al show-ului de umor de la Antena 1, care va fi difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00. Invitat special al ediţiei, artistul, considerat regele comediei, a pregătit un moment savuros, care a ridicat sala în picioare.

Pregătit, de fiecare dată, să smulgă hohote de râs din partea publicului, celebrul comediant care a pus bazele stand-up-ului românesc în anii ’90 nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar apariția sa l-a făcut pe Cheloo să declare: ,,Doru Octavian Dumitru a fost un umorist complet și rămâne unul dintre cei mai importanți comedianți din România, un adevărat Dumnezeu al umorului!”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol