20 aprilie 2024, 7:22

Dosarul cu șină moare, oficial, la 1 iulie. Să sperăm că și neoficial…

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunţat că de la data de 1 iulie, orice entitate care prestează un serviciu public nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român.

Sebastian Burduja a fost întrebat, miercuri, la Prima News, de ce mai sunt funcţionari care cer copii după actul de identitate, după certificat de naştere sau de căsătorie.

„Sunt două legi. Legea Tuţă de acum un an şi legea nouă pe 2023, legea mea, împreună cu George Tuţă şi alţi câţiva colegi prin care noi am interzis copiile după acte oficiale. Prima lege le-a interzis doar la nivel central şi, în mod normal, acum agenţii, ministere de nivel naţional, central nu au voie să ceară copii după acte. Legea iniţiată de mine le-a extins la toate nivelurile: nivelul local, nivelul companiilor de utilităţi, universităţi. Orice entitate care prestează un serviciu public, din 1 iulie, că acesta este termenul de implementare, nu are voie să ceară copii după acte emise de statul român, nu are voie să ne trimită la xerox-uri din incintă şi, de asemenea, nu are voie să solicite dosar cu şină sau produse de papetărie”, a explicat Sebastian Burduja.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol