26 aprilie 2024, 20:29

UPDATE. Două cazuri de semipareză, înregistrate în România după vaccinarea anti-COVID-19

Un medic rezident din Cluj a făcut semipareză după ce i-a fost injectat serul anti-COVID-19, anunță, vineri, stiripesurse.ro. Aceasta este a doua reacție severă adversă înregistrată în România, după cea anunțată în cursul zilei de joi.

Un medic din județul Vâlcea, vaccinat, joi, cu doza de rapel, a suferit o paralizie temporară facială, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății. În prezent, starea medicului, care este o femeie, este bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat de către reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile despre înregistrarea unei reacţii adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty)„, a precizat joi Ministerul Sănătății, citat de agerpres.ro.

„Reacţia adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă şi la alte tipuri de vaccinuri”, arăta sursa citată.

UPDATE

Ministerul Sănătății a anunțat, referitor la cazul femeii de 32 de ani din Vâlcea, cu suspiciune de paralizie facială periferică dreaptă după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer, că toate investigațiile complexe efectuate ulterior debutului clinic, atât la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, cât și la Spitalul Universitar de Urgență din București, au infirmat diagnosticul.

„Potrivit primului buletin de raportare a reacțiilor adverse post-vaccinare (RAPI), parafat de un medic specialist neurolog, pacienta prezenta simptomatologia unei paralizii faciale periferice drepte, mioclonii, episoade intermitente de vertij și subfebrilitate. Toate investigațiile complexe efectuate ulterior debutului clinic atât la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, cât și la Spitalul Universitar de Urgență din București au infirmat diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă”, după cum a anunțat Ministrul Sănătății.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol