6 decembrie 2024, 7:52

După ce s-a întâlnit cu Putin, premierul Israelului a avut o întrevedere cu cancelarul Germaniei

Premierul israelian Naftali Bennett s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin pentru a-l informa despre discuţiile pe care le-a avut sâmbătă cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite dpa, preluată de AGERPRES.

Bennett şi Scholz au discutat timp de o oră şi jumătate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Hebestreit. Cei doi au hotărât să rămână în legătură strânsă. Principalul lor obiectiv a rămas încheierea războiului din Ucraina „cât mai repede cu putinţă”, a adăugat Hebestreit.

Scholz a vizitat Ierusalimul acum trei zile, în timp ce Bennett a zburat la Berlin imediat după discuţiile avute cu Putin sâmbătă.

Surse din guvernul israelian au declarat că Bennett a vorbit cu Putin timp de trei ore. Sursele au mai declarat că Bennett a discutat şi cu oficiali din SUA, Germania şi Franţa după vizita sa la Moscova, şi a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Conflictul din Ucraina ar putea dura luni de zile, dacă nu chiar ani, a declarat duminică vicepremierul britanic Dominic Raab, care a adăugat că aliaţii internaţionali vor trebui să dea dovadă de „rezistenţă strategică” pentru a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin va da greş, transmite Reuters.

„Misiunea noastră împreună cu aliaţii noştri este să ne asigurăm că Putin eşuează în Ucraina, şi aceasta va lua ceva timp – vorbim de luni de zile, dacă nu chiar ani – şi prin urmare trebuie să dăm dovadă de rezistenţă strategică, deoarece acest (conflict) nu se va termina în câteva zile”, a declarat vicepremierul britanic la postul de televiziune Sky News.

Israelul intenţionează să înfiinţeze săptămâna viitoare un spital de campanie pentru refugiaţi din Ucraina, a informat duminică agenţia dpa.

Spitalul ar urma să aibă mai multe secţii, inclusiv o secţie pentru urgenţe medicale, a declarat Centrul Medical Sheba, care va gestiona spitalul.

Amplasarea exactă a spitalului de campanie nu este clară, însă este de aşteptat ca centrul să fie instalat fie în Ucraina, fie undeva de-a lungul graniţei cu Ucraina.

Israelul are multă experienţă în privinţa medicinei de urgenţă în situaţii de război şi a trimis deja 100 de tone de ajutor umanitar în Ucraina.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol