30 aprilie 2024, 16:14

„Dușmance ale poporului”, expoziție inedită la Memorialul Revoluției

O nouă expoziție va putea fi văzută la sediul Memorialului Revoluției de pe strada Oituz din Timișoara. Este vorba despre „Dușmance ale poporului”, realizată în parteneriat cu Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet.

Ca orice regim totalitar, comunismul nu a ţinut cont de vârsta, de sexul, de starea de sănătate sau de nivelul cultural al persoanelor împotriva cărora şi-a îndreptat represiunea. „Duşmani ai poporului” n-au fost doar adulţi, ci şi copii, n-au fost doar bărbaţi, ci şi femei.

Ţărănci şi aristocrate, intelectuale şi femei simple, femei în vârstă, adolescente sau chiar fetiţe, femei însărcinate, lăuze şi femei cu copii la sân au cunoscut detenţia comunistă, fiind considerate un potenţial pericol pentru regim, scrie Tion.

Motivele încarcerării lor au variat. Unele au fost considerate periculoase pentru ordinea socială a statului comunist, în vreme ce altele au suferit închisoarea ca mame, soții sau fiice ale unor deținuți bărbaţi.

În deschiderea evenimentului, din partea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet vor lua cuvântul dr. Ioana Boca, director executiv, dr. Virginia Ion curatorul expoziției, și drd. Gino Rado, președintele Memorialulul Revoluției din Timișoara.

Proiectul face parte din Programul cultural national „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

FOTO: Memorialul Victimelor Comunismului


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol