Numele Annei Politkovskaia este sinonimul curajului într-o lume în care numele lui Vladimir Putin este sinonimul spaimei. Sau al crimei. Să ne aducem aminte de Anna Politkovskaia.

Jurnalista care a luptat de una singură cu sistemul a fost învinsă de acesta în ziua de 7 octombrie 2006. De ziua lui Putin. Și acum se speculează pe acestă coincidență de date. Chiar așa, a fost “coincidență”?

Jurnalistul Euronews Vitalie Cojocari face un portret al celei care poate ar fi meritat la un moment dat Premiul Nobel pentru Pace. Care, coincidență, s-a decernat astăzi.

***

Astăzi, de ziua de naștere a lui Vladimir Putin, în 2006, a fost omorâtă una din cele mai curajoase jurnaliste din câte a cunoscut lumea.

Mulți jurnaliști ruși au comentat că a fost cadoul pentru Putin din acel an.

Povestea ei este extraordinară. Viața ei a fost o continuă luptă inegală.

Am scris acest text la un moment dat. Îl reiau parțial. Vreau să vedeți câtă putere are cuvântul unui om curajos pe care doar gloanțele l-au oprit. E lung, dar poate vă interesează!

Este despre jurnalism, despre o crimă, dar mai ales despre o femeie micuță a cărei măiestrie jurnalistică a ținut în șah un imperiu. O femeie de care s-au temut cei mai puternici ”bărbați” ai Rusiei.

Anna Politkovskaia.

Era anul 1999. Rusia în care Putin devenise premier începuse o nouă ofensivă în Cecenia. După primul război cecen, când armata rusească a fost umilită, rușii reveneau în micuțul stat din Caucaz. Ceva mai bine dotați și cu lecția învățată, soldații ruși au reușit să se impună. Nici combatanții ceceni nu s-au lăsat, iar al doilea război Cecen a fost crâncen, crud, cu multe victime.

La mijloc erau și mulți civili. Sute de mii de oameni nevinovați. Ceceni, dar și ruși aflați între cele două armate. Nimănui nu părea să-i pese de ei.

Cu o singură excepție.

O mână de femeie din Moscova. Anna Politkovskaia, angajata Novaya Gazeta. Văzuse deja primul război cecen. A scris multe povești despre ororile conflictului, despre suferința oamenilor. Era cea mai indicată să meargă din nou, chit că spunea mereu: ”nu sunt jurnalist de război”.

Avea dreptate, nu era un jurnalist tipic de front. O interesau ce spuneau oamenii, civilii, soldații, nu ce vorbeau generalii.

În timp ce alți jurnaliști trimiteau reportaje și articole despre rachete, tancuri, ofensive, separatiști încercuiți și împușcați, articolele Annei erau relatări despre viața civililor din război.

Pensionarii care trăiau la limita foamei. Tabere întregi de refugiați în pragul iernii. Copiii orfani. Toate încăpeau în inimă ei mare.

Nu doar scria, se implica mereu. Căuta generatoare electrice pentru refugiați și nu se lăsa până nu le găsea, le livra, iar apoi se ocupa să și funcționeze.

Colegii din Novaya Gazeta știau că a revenit de pe front în redacție când în fața biroului ei micuț se forma o coadă uriașă de ceceni. Erau bătrâni, femei, copii, oameni bătuți de soartă și de autorități. Erau suflete chinuite cărora li se făceau multe nedreptăți și nici separatiștii ceceni, nici autoritățile ruse nu păreau să îi ajute.

Anna Politkovskaia trecuse granița fină dintre jurnalism și apărarea drepturilor omului, iar cu această ocazie și-a creat o rețea de informatori cum nici KGB-ul nu avea. Erau oamenii simpli și oropsiți pe care i-a ajutat de-a lungul timpului. Avea ochi și urechi în fiecare cătun din Cecenia.

Deși era nemiloasă cu cecenii implicați în conflict, cu armata rusă, în acele momente ale războiului era respectată de ambele tabere. Generalii ruși o urau pentru articolele pe care le scria, dar îi răspundeau la întrebări. Era printre puținii jurnaliști ruși care putea merge pe front, în spatele liniilor fără să fie împușcată de separatiștii ceceni.

Prin 2002 realitatea politică din Cecenia începuse să prindă alt contur. Rusia a impus un președinte, pe Kadârov senior. Acesta a fost ulterior asasinat, iar locul său a fost luat de Kadârov junior. Conduce și astăzi Cecenia.

Ramzan Kadârov era prea tânăr să ajungă președinte, așa că a ocupat o vreme funcția de premier. Conducea de facto cu o mână de fier Cecenia. Luptele continuau răzleț, însă de data asta nu rușii îi omorau pe separatiștii ceceni. Cecenii lui Kadârov îi vânau.

Lucrurile păreau că se liniștesc oarecum în Cecenia. Anna Politkovskaia era deja mai mult în Moscova și a început să scrie și lucruri “civile”. De pildă, despre un cățel căruia îi era frică să mai iasă în stradă pentru că se temea de zgomotul metropolei rusești.

Cu toate acestea, Cecenia o chema. Avea în continuare cele mai bune surse, cele mai bune informații. Articolele sale prezentau abuzurile grave comise de soldații ruși, de combatanții ceceni asupra homosexualilor, asupra femeilor. Crimele, torturile, oamenii omorâți pe nedrept. Toate erau subiecte excelent documentate.

În 2002, când teroriștii au luat ostatici o mie de oameni la Nord-Ost, un teatru din Moscova, Anna Politkovskaia a fost printre puținele persoane care a reușit să intre și să iasă vie de acolo. A negociat cu teroriștii. Le-a dus apă și mâncare ostaticilor. Forțele speciale rusești au omorât într-un final teroriștii ceceni, dar în timpul asaltului au murit și 170 de civili.

De atunci, în fiecare an, de ziua Annei Politkovskaia, în redacția Novaya Gazeta, vine o femeie cu flori și le pune pe biroul jurnalistei. Copilul femeii a murit în Nord-Ost.

După Nord-Ost Anna Politkovskaia revine cu trup și suflet la Cecenia. Spunea: ”ca să înțelegi Rusia lui Putin, trebuie să înțelegi cele două războaie cecene.”

Scrie tot mai des și mai apăsat. Scrie și o carte despre Rusia lui Putin. Așa se și numește: ”Rusia lui Putin”. Articolele îi sunt tăioase, bine documentate și începe să primească nenumărate amenințări cu moartea. De data asta investighează tot mai mult ororile comise de combatanții lui Kadârov.

Una dintre amenințările cu moarte a venit chiar din partea lui Ramzan Kadîrov în timpul interviului cu acesta.

Curios să o întâlnească pe această neînfricată jurnalistă, Kadârov acceptă să îi ofere un interviu. Cu această ocazie Anna trăiește una din cele mai mari umilințe din viața ei, dar scrie și cel mai cutremurător reportaj-interviu.

Povestește că a trecut prin nenumărate filtre, a ajuns undeva lângă Groznîi într-o fortăreață unde ”Kadârov este apărat cu strășnicie de propriu popor”.

Tânăr, orgolios, nepoliticos, cu binecunoscutul său râs nazal, se ridică din scaun, se așază din nou, înjură, cântă, o umilește pe Anna Politkovskaia și râde de ea. La un moment dat, după câteva replici jignitoare, îi spune: ”Тебя надо было расстрелять еще в Москве, на улице, как там у вас в Москве расстреливают.”/”Trebuia să fii împușcată deja la Moscova, pe stradă, așa cum se împușcă la voi, la Moscova.”

La finalul articolului, Politkovskaia scrie profetic despre cum s-a terminat interviul:

”Nu am mai avut răbdare, m-am ridicat și am plecat. Fie ce-o fi! Lacrimile nu doar că mă podideau, mă sufocau. Desigur, așteptam să fiu împușcată de la spate.

Toată suita lui înarmată hohotea în spatele meu. Unii au arme de apărare – automate, arme de calibru mic atârnate la șold. Alții au lacrimi.

Kremlinul a crescut un dragonaș, iar acum trebuie să-i dea de mâncare constant ca să nu scuipe foc.

Serviciile rusești au suportat un eșec total pe care ni-l prezintă ca pe o victorie.”

La numai câteva luni de la acest interviu, câțiva teroriști ceceni iau ostatici elevi, părinți și profesori într-o școală din Beslan.

Politkovskaia zboară la Beslan. Era speriată că s-ar putea repeta scenariul de la Nord-Ost. Spune: ”dacă vor muri oameni din nou, nu voi mai putea fi jurnalistă.”

Nu a mai ajuns la destinație. În avion fusese otrăvită cu… Noviciok. O situație trasă la indigo ani mai târziu în cazul lui Navalnîi.

Referitor la Beslan. Intuiția sa fusese brici. În timpul asaltului și a lichidării teroriștilor, au murit și mai mulți civili, vreo 300. Peste 180 au fost copii.

Distrusă psihic și fizic. Scoasă din ghearele morții de doctori, Anna Politkovskaia are sănătatea șubrezită. Este slăbită și abia poate mânca.

Directorul Novaya Gazeta, Dmitri Muratov îi interzice să meargă în Cecenia. Lucrurile sunt mai mult decât clare pentru el. Doar că la scurt timp Muratov merge în concediu, iar Cecenia o cheamă din nou pe Anna Politkovskaia.

Jurnalista pleacă pe teren, vorbește cu sursele, călătorește ca o femeie simplă pe cele mai ferite ulițe din Cecenia, iar după peripeții din care doar ea știe cum scapă cu viață, se întoarce la Moscova cu un articol pe care îl consideră criminal, magistral, cutremurător.

Nu ajunge să-l scrie.

Pe 7 octombrie 2006, chiar de ziua lui Putin, este omorâtă.

Pe 7 octombrie, acum 15 ani în urmă, un killer o împușca pe Anna Politkovskaia în scara blocului. Respectivul a tras 5 gloanțe în micuța femeie, în uriașa jurnalistă.

Putin anunță că ”făptașii vor fi prinși și pedepsiți”. Doar că se întâmplă invers. Pedepsiți sunt alți jurnaliști de la Novaya Gazeta. În total 6 angajați și colaboratori ai ziarului au murit răpuși de gloanțe în condiții similare.

Jurnaliștii de la Novaya Gazeta au efectuat propria lor investigație, în paralel cu cea a poliției care nu a depistat nimic.

Colegii Annei au depistat o rețea care duce spre FSB (fostul KGB) și spre Cecenia.

Află astfel că lichidarea Annei a fost organizată de un șef din poliția moscovită, șeful unei direcții de spionaj, care a primit comanda de la un cencen.

Politkovskaia a fost filată mai întâi cu ajutorul angajaților din poliție și omorâtă de niște ceceni.

2 milioane de dolari a costat operațiunea de lichidare a jurnalistei.

Șeful poliției moare la scurt timp de la investigație după ce este bătut de niște necunoscuți pe stradă. Cecenul care comandă crima acceptă să le vorbească jurnaliștilor ruși, dar moare subit în închisoare în ziua în care urmau să se vadă.

După 16 ani de la uciderea Annei, Putin, Kadîrov sunt în continuare la putere. Rusia este într-un nou război, de data asta în Ucraina. Novaya Gazeta este interzisă în Rusia.

---