4 iulie 2024, 12:54

Echilibrul dintre muncă și viața personală devine un factor tot mai important în alegerea unui loc de muncă

Echilibrul dintre muncă și viața personală (life-work balance) devine un factor tot mai important în alegerea unui loc de muncă, în special în rândul generației tinere, în timp ce liderii vor un angajat dispus să depună efort pentru a se dezvolta – conform studiului ”De ce muncim?”, realizat de Centrul de Strategie, Leadership și Dezvoltare Inteligentă (CSLDI), din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), Universitatea Babeș-Bolyai.

Studiul a fost realizat în perioada iunie 2023 – aprilie 2024 și a fost efectuat cu ajutorul sondajelor în rândul unor studenți și angajați din Cluj-Napoca care lucrează, majoritar, în corporații din domeniile  ITC, finanțe & bănci, servicii, producție industrială, industrii plătite peste nivelul salariului mediu pe economie.

Cea mai mare parte a respondenților are un nivel de educație ridicat – peste jumătate dețin o diplomă de masterat (53%) și 95% au absolvit o facultate.

Salariul este important, dar se află pe pozițiile 5 și 6, în ierarhia factorilor importanți în definirea locului de muncă ideal, atât în opinia anagjaților, cât și a studenților intervievați.

Siguranța locului de muncă și echilibrul între viața profesională și cea personală au fost identificate ca fiind prioritare în procesul de selecție pentru un loc de muncă.

„Jobul ideal oferă satisfacții dar, primordial, permite individului să aibă o viață împlinită dincolo de orarul de muncă reprezintă o sursă de venit ridicat și sigur”, este una dintre principalele concluzii ale studiului.

Ce spun managerii despre acest echilibru? ”Acum 10 ani, la 17:30 aveam jumătate din oameni în companie. Acum am doi”.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol