2 mai 2024, 20:59

Efectul războiului din Ucraina asupra economiilor țărilor europene

Războiul din Ucraina a redus ritmul de creştere economică şi a impulsionat semnificativ inflaţia în Europa, susţine Banca Naţională a Elveţiei într-un studiu publicat vineri, în care avertizează că vor mai urma efecte negative, transmite Reuters.

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, în luna februarie 2022, Europa s-a confruntat cu o explozie a preţurilor la energie, turbulenţe pe pieţele financiare şi o contracţie bruscă a economiilor Rusiei şi Ucrainei, se arată în studiul Băncii Naţionale a Elveţiei.

După ce au examinat impactul războiului asupra economiilor Germaniei, Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Elveţiei, autorii studiului au ajuns la concluzia că activitatea economică ar fi fost mai mare cu 0,1% până la 0,7% în trimestrul patru 2022, dacă Rusia nu ar fi atacat Ucraina. De asemenea, inflaţia în fiecare din ţările menţionate ar fi fost cu 0,2% până la 0,4% mai mică, în acelaşi scenariu.

„Consecinţele negative ale războiului este posibil să fie mai mari pe termen mediu şi lung, în special cu privire la economia reală”, susţin autorii studiului. „Într-un an sau doi ani, acest efect este posibil să fie de două ori mai mare”, se mai arată în studiul citat.

Germania este cea mai afectată ţară, în condiţiile în care PIB-ul său ar fi fost cu 0,7% mai mare şi inflaţia ar fi fost cu 0,4% mai mică în trimestrul patru 2022, dacă Rusia nu ar fi atacat Ucraina. Marea Britanie a fost şi ea afectată, producţia economică fiind redusă cu 0,7% şi inflaţia a fost majorată cu 0,2%. Franţa ar fi avut o inflaţie cu 0,3% mai mică şi un PIB cu 0,1% mai mare fără conflictul din Ucraina, în timp ce inflaţia din Italia ar fi fost cu 0,2% mai mică şi PIB-ul cu 0,3% mai mare. În cazul Elveţiei, PIB-ul ar fi fost cu 0,3% mai mare şi inflaţia cu 0,4% mai mică, fără războiul din Ucraina, susţin autorii studiului.

Din cauză că războiul din Ucraina este mai aproape de Europa decât precedentele războaie, ţările europene au fost şi ele afectate mai puternic de refugiaţi şi cheltuielile militare decât în trecut.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol