16 iunie 2021, 19:25

Electric Castle 2021 se ține! Zece zile, 500 de artiști

Au întors-o ca la…Cluj. După ce cu o lună în urmă organizatorii anunțau că nu au timp să se pregătească și amână ediția 2021 pentru 2022, acum propun cu totul altceva.

Mai precis… un festival „diferit, adaptat acestor vremuri” .

Organizatorii festivalului Electric Castle au anunţat  că anul acesta evenimentul va avea loc, la Cluj-Napoca şi Bonţida, timp de zece zile.

„Un festival diferit vara aceasta, adaptat acestor vremuri. Înapoi la viaţă, înapoi la muzică, înapoi la dans, înapoi la distraţia cu prietenii”.

Ediţia de anul acesta va avea loc, potrivit organizatorilor, între 6 şi 15 august şi va fi una „diferită”.

Supranumit EC_Special, festivalul va avea loc în centrul oraşului Cluj-Napoca şi la Bonţida, timp de zece zile, în 30 de spaţii, unde vor fi prezenţi 500 de artişti live şi new media.

Biletele pentru EC_Special vor fi puse în vânzare începând cu 10 iunie.

Organizatorii spun că biletele la EC8 nu sunt valabile pentru EC_Special. Cei care au luat bilete anul trecut pot fie să opteze în preschimbarea lor în vouchere, pentru cumpărături pe site, fie să aștepte EC8, în 2022, scriu organizatorii pe Facebook


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.