Campionatul European de Securitate Cibernetică s-a desfăşurat în perioada 8 – 11 octombrie la Torino, în Italia.
România a intrat în competiție alături de alte 37 de echipe și a reușit să obțină locul 8.
”Ediţia de anul acesta a European Cyber Security Challenge – ECSC 2024 (Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024), desfăşurată în perioada 8-11 octombrie în Italia, la Torino, a adus României o clasare pe locul 8 din 37 de echipe participante la competiţie, formate din cei mai talentaţi tineri în domeniul securităţii cibernetice din Europa”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.
Elevii care au reprezentat România sunt: Alexandru-Darius Ghica – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti; Vlad-Ionuţ Seba – Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti; Denis-Cristian Văşcuţă – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti; Vlad-Ştefan Mateciuc – Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia; Robert-Alexandru Antal – Complexul Educaţional „Laude Reut” din Bucureşti.
Elevii au fost îndrumaţi de George-Marius Şinca – lector univ. dr. la Universitatea „Emanuel” din Oradea, coordonator principal, şi de Ancuţa-Dumitriţa Doce – manager superior securitate cibernetică, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică din Bucureşti, coordonator adjunct.
Tinerii pentru a participa la campionatul european sunte nevoiți să participe iniţial la Campionatul Naţional de Securitate Cibernetică – RoCSC sau, începând de anul acesta, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, competiţii organizate de Serviciul Român de Informaţii (prin intermediul Centrului Naţional Cyberint), Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) şi Ministerul Educaţiei, împreună cu parteneri privaţi.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol