3 mai 2024, 18:04

Eliminarea roamingului în UE a fost prelungită până în 2032

Eliminarea roamingului în Uniunea Europeană a fost prelungită până în 2032, în urma unui acord între Cei 27 şi Parlamentul European.

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi negociatori ai Parlamentului European (PE) au anunţat că au ajuns la un acord, în noaptea de miercuri spre joi, în vederea unei prelungiri – cu zece ani – a anulării cheltuielilor de ”roaming” în comunicaţii mobile între statele membre UE, relatează AFP, potrivit News.ro.

Această eliminare roamingului – una dintre reformele cele mai concrete din ultimii ani pentru consumatorii europeni – le permite, începând din 2017, pe o perioadă iniţială de cinci ani, să-şi folosească tarifele la nivel naţional în întreaga UE, fără vreun cost suplimentar.

Ea vizează cele 27 de state membre UE – dar şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, însă nu Regatul Unit, care a încetat definitiv să aplice reglementările europene la 1 ianuarie.

Această desfiinţare a roamingului, care a intrat în vigoare în 2017, urma să înceteze în iunie 2022 – cu riscul de a ”umfla” facturile la telefonia mobilă ale europenilor atunci când călătoresc pe continent.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol