27 aprilie 2024, 10:53

Elita tenisului mondial masculin se reunește la București, între 14-21 aprilie, la Țiriac Open

Ediția cu numărul 22 a turneului ATP250 Țiriac Open se pregătește de debut, în perioada 14-21 aprilie 2024, la București. Evenimentul de talie internațională va aduce în atenția publicului pasionat, mari nume din lumea tenisului mondial masculin, care vor evolua pe zgura de la Baza Sportivă Năstase/Marica.

Jucători de top pe tabloul principal de simplu

Turneul Țiriac Open va găzdui o competiție de elită, aducând în fața iubitorilor acestui sport o listă impresionantă de jucători. Pe tabloul principal de simplu al turneului de la București se regăsesc jucători de top, precum Stan Wawrinka, Denis Shapovalov, Gael Monfils  sau Richard Gasquet, ori tânăra revelație Joao Fonseca, în vârstă de doar 17 ani. Printre favoriții publicului se numără Stan Wawrinka, Gael Monfils, Denis Shapovalov și Richard Gasquet. Adrian Mannarino, locul 20 ATP este principalul favorit al turneului.

“Ediția anului 2024 Țiriac Open a reușit să atragă la București jucători renumiți din circuitul ATP Mondial. Ne propunem să oferim o experiență de top tuturor pasionaților de tenis, să asistăm la meciuri de înalt nivel susținute de jucători de elită.

În plus, sperăm că, în viitorul apropiat, vom vedea și sportivi români făcându-și loc în clasamentele mondiale de tenis. Acesta este motivul pentru care, în 2024, Fundația Țiriac organizează mai multe turnee Futures, cu scopul de a oferi jucătorilor noștri șansa de a acumula experiență în competiții. De asemenea, ne propunem să aducem un turneu ATP Challenger la Brașov, legat de evenimentul organizat la Iași, și să oferim în acest fel jucătorilor ocazia de a concura la un nivel înalt”, a declarat Ion Țiriac.

Jucătorii de talie mondială care vor evoluaîn turneul de la București aduc cu ei un palmares impresionant și promit să ofereun spectacol de anvergură, pe întreaga perioadă de desfășurare a turneului de tenis.

Repartizarea punctelor și premiilor în cadrul turneului Țiriac Open

Jucătorul care se va impune în turneul de tenis ATP 250 va obține 250 de puncte ATP. În plus, premiile oferite în cadrul competiției Țiriac Open cumulează un total de 580.000 de euro.

Premiile aferente câștigătorilor turneului la simplu:

  • Câștigător: 250 de puncte ATP și 88.125 de euro
  • Finalist: 150 de puncte ATP și 51.400 de euro

Premiile aferente câștigătorilor turneului la dublu:

  • Câștigători: 250 de puncte ATP și 30.610 euro
  • Finaliști: 150 de puncte ATP și 16.380 euro

Biletele sunt disponibile exclusiv online pe platforma www.entertix.ro. Spectatorii pot achiziționa bilete valabile pentru o zi de turneu, care le vor permite accesul la toate meciurile programate în ziua respectivă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol