20 martie 2024, 16:59

Epava de la Costinești. Povestea unui naufragiu între mit și realitate

Cunoscută mai mult ca “epava de la Costinești”, nava Evanghelia a aparținut flotei celebrului armator grec Aristotel Socrates Onassis. În prezent, deşi din ea a rămas doar rugină, iar puntea s-a prăbuşit, rămâne simbolul Costineştiului, alături de obelisc.

Nava a fost lansată pe apă sub numele de „Empire Strength“, fiind construită pentru Ministerul britanic al Transportului. De la construcţie şi până în anul în care a eşuat a avut patru denumiri, „Empire Strengh“, „Saxon Star“, „Redbrook“ şi, în final, a primit numele „Evangelia“.

La 15 octombrie 1968, nava a eșuat la circa 1,5 Mm de plaja nordică a stațiunii Costinești, într-o zonă a falezei naturale denumită „Golful francezilor”. Cu aproximativ 12 ore înaintea eșuării, echipajul de pe Evangelia ceruse ajutor prin radio Grupului de Intervenții și Salvare Navală al portului Constanța prin transmiterea unui SOS, prin care ambarcațiunea sesiza că se află în stare de dificultate.

Nava era eșuată pe un petec de nisip, singurul de altfel din întreaga zonă; în rest, malul și fundul Mării sunt predominant pietroase, fapt reliefat de toate hărțile de navigație. Primul la fața locului a ajuns nava salvator Albatros, urmat la câteva ore de Voinicul. Întrucât echipajul a abandonat nava, potrivit regulilor internaționale ambarcațiunea a devenit proprietatea statului român.

Legenda, mit sau realitate?

Sursa dragos-ionescu.ro

Una dintre legendele legate de naufragiul navei spune ca incidentul a fost provocat intenţionat de căpitanul navei, la ordinul armatorului grec Aristotel Onassis, pentru a putea obţine despăgubiri, nava urmând să fie trimisă la casare după doi ani.  Şeful Căpităniei Constanţa, Alexandru Mezei, a dezminţit legendele potrivit cărora grecii au eşuat nava pentru primele de asigurare. „Sunt pure speculaţii poveştile despre eşuările intenţionate pentru prima de asigurare“, conform adevarul.ro.

O altă legendă zicea că după mai bine de 38 de ani de la eveniment, urmașii armatorului grec Aristotel Onassis caută să revendice epava navei Evangelia. Mai exact, grecii credeau de cuviință să tragă la răspundere statul român că nu a avut grijă de “cadoul” făcut, mai ales că imaginea epavei a fost mult mediatizată ca simbol al stațiunii Costinești. Planurile le-au fost date peste cap de presa locală din Constanța, care a publicat o amplă anchetă prin care au descris evenimentele reale.

Deoarece la data eșuării nava Evangelia se afla într-o stare foarte bună, epava acesteia a rezistat în bătaia valurilor timp de 44 de ani. Totuși, în noaptea de 20 spre 21 Decembrie 2012, în urma unei furtuni și a temperaturilor foarte scăzute, corpul navei a cedat iar castelul s-a prăbușit spre interior. Evenimentul nu a suprins, aceasta fiind în mod obișnuit soarta tuturor epavelor abandonate.

Sursa danydeejaay.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol