Metroul din București sărbătorește astăzi 39 de ani de existență. Primul  tronson, Semănătoarea – Timpuri Noi, a fost dat în folosinţă pe 19 noiembrie 1979. De atunci, viața bucureștenilor este strâns legată de acest mijloc de transport în comun.

Există multe voci care îi atribuie lui Nicolae Ceaușescu toate meritele pentru implementarea acestui proiect revoluționar. Însă, ideea construirii unei linii de metrou nu i-a aparținut în totalitate tovarășului. Această propunere a fost impusă încă din perioada interbelică, fiind apreciată ca o încercare de a ține pasul cu marile capitale ale lumii, care aveau în uz astfel de mijloace de transport în comun.

Printre primele orașe care au introdus transportul subteran a fost Londra încă din anul 1863. Pe de altă parte, Budapesta a introdus metroul în anul 1896, iar Moscova s-a consmenat trendului în anul 1935.

Cu toate acestea, construirea unei linii de metrou în România anilor ’30-’40 a era imposibilă. Proiectul cuprindea atunci doar o parte a zonei de centru a Capitalei și lega „Hipodromul” de Piața Victoriei până la Piața Națiunilor Unite, actuala Piața Unirii. Însă, posibilitățile politice și financiare au împiedicat acest lucru, din cauza implicării anterioare a României în Primul Război Mondial, fapt ce a dus la destabilizarea economiei și a producției țării și a stagnat orice încercare de modernizare a Bucureștiului.

În anii ’70-’80 implementarea transportului subteran a devenit mai mult o necesitate, decât un moft. Bucureștiul se afla atunci în plină ascensiune demografică, iar mijloacele clasice de transport în comun nu mai puteau face față maselor mari de oameni, care mergeau zilnic către marile uzine și fabrici din oraș. Mai mult decât atât, din cauza orarului de lucru (toate fabricile se închideau și se deschideau la aceeași oră), Bucureștiul devenea imposibil de parcurs.

În ciuda problemelor întâmpinate de proiectanți, cauzate de infiltrațiile apei Dâmboviței în subteran, decizia de construire a metroului a fost luată în anul 1973, de către Nicolae Ceaușescu și întreg Consiliul de miniștri, în frunte cu ministrul Apărării Naționale Ion Ionice.

Metroul din București a fost construit la o adâncime medie. Această măsură a fost luată pentru a nu influența în niciun fel declanșarea presiunii izvoarelor Dâmboviței, lucru ce ar fi dus la o pierdere uriașă. Astfel, metroul are adâncimea de 12-20 până la cel mult 40 de metri adâncime. Mai mult decât atât, strategia de construcție a liniei de metrou a fost aceea de a străbate marile artere de transport de la suprafață pentru a nu deranja clădirile construite în vecinătate.

Metrou 100% românesc

Dorința lui Nicolae Ceaușescu a fost aceea de a construi magistralele metroului doar cu materiale și forță de muncă românești. Astfel, fie că erau proiectanți, ingineri, arhitecți sau simpli muncitori, decizia acestuia a îngreunat cu mult procesul, deoarece, la acea vreme, România nu dispunea de anumite unelte și mașinării de forat, care ar fi ușurat munca oamenilor.

Primele vagoane de metrou au fost produse în cadrul uzinei „Vagonul Arad”, iar echipamentele electronice la „Tehnoton Iași”, dar și în unele unități din București.

Cu toate acestea, a existat un singur element care a fost importat. Scările rulante amplasate la intratrea în stațiile de metrou au fost importate din Ceho-Slovacia, țară care făcea totuși parte din fostul bloc comunist.

Lucrul la prima magistrală Metrorex a fost început în septembrie 1975, iar patru ani mai târziu bucureștenii puteau urca în vagoane. Deoarece muncitorii nu au mai putut ține pasul cu ritmul alert de muncă impus de partid, aceștia au fost ajutați de soldații Armatei Române, pentru a putea tremina în timp.

Magistrala avea 8.1 kilometri și 6 stații, iar costurile pe care statul român le-a suportat pentru construirea acesteia, au fost estimate la 30/40 de milioane de dolari pe metrul pătrat.

 

 

 

---