28 noiembrie 2022, 13:09

Era „Made in China” a ajuns la final. Cine a dat verdictul?

Giant Manufacturing Co, gigantul producător taiwanez de biciclete a început să își mute producţia destinată pieţei din SUA din China spre Taiwan. Această mișcare are la bază decizia lui Donald Trump care și-a manifestat intenția de a  introduce tarife vamale suplimentare asupra produselor fabricate în China.

Pe baza războiului comercial dintre primele două puteri economice ale lumii, decizia producătorului de bicicletele a fost precedată și de alte companii. Firma americană de semiconductori Intel Corp. a devenit recent ultima dintre acestea, după ce a anunţat că îşi revizuieşte lanţul global de aprovizionare.

„Atunci când Trump a anunţat că intenţionează să introducă tarife de 25% l-am luat în serios. Am început să mutăm producţia încă înainte ca el să termine de vorbit. (…) Anul trecut am sesizat că era <<Made in China>> şi furnizarea la nivel global s-au terminat”, a declarat preşedintele Giant Manufacturing Co., Bonnie Tu, conform agerpres.ro.

De asemenea, Spencer Fung, directorul general de la Giant Manufacturing Co., a apreciat şi el că statul chinez a devenit uzina lumii pentru că este foarte eficientă în producţia de bunuri, iar aprovizionarea din China era foarte facilă: „Practic toţi şi-au pus ouăle în coşul Chinei pentru că chinezii erau foarte capabili. Acum războiul comercial obligă oamenii să îşi regândească strategia globală de aprovizionare şi să îşi diversifice sursele dincolo de China”, a spus Spencer Fung, potrivit sursei menționate anterior.

Sursa foto ebikereviewer.com

Compania Giant are o uzină în Taiwan şi una în Olanda, precum şi cinci uzine în China. Pentru a putea face faţă mutării producţiei uzina din Taiwan va trebui să lucreze în două schimburi, iar în paralel compania taiwaneză caută un partener în Asia de Sud-Est.

Bonnie Tu a explicat că tarifele vamale adaugă, în medie, 100 de dolari la preţul unei biciclete produse în China şi exportate în SUA, comparativ cu cele care sunt produse în zona unde nu au fost introduse tarife. În prezent, mutarea producției vine cu costuri mai mari pentru salariile angajaţilor, investiţii în automatizare şi lipsa unor economii de scară de genul celor din China pentru furnizori.

Bonnie Tu a refuzat să dezvăluie care sunt costurile cu mutarea producţiei, dar a subliniat că Giant este gata să îşi mute înapoi producţia în China imediat ce SUA şi China vor ajunge la un acord comercial.

FOTO cover bikerumor.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol