Cercetătorii au vrut să afle dacă dușul zilnic este dăunător pentru piele.
Întrebată dacă timpul petrecut în apă are vreo importanță sau temperatura, medicul dermatolog la Universitatea din Nottingham, Dr. Rosalind Simpson răspunde:
„Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni, răspunsul meu ar fi fost diferit”.
Aceasta susține că spălarea zilnică era considerată problematică. Se credea că ar putea altera microbiomul pielii, eliminând uleiurile protectoare naturale și bacteriile benefice. Oamenii se temeau, de asemenea, că ar putea usca pielea, provocând fisuri care permit bacteriilor și alergenilor să pătrundă, ceea ce ar putea duce la infecții și declanșarea unor afecțiuni precum eczema și psoriazisul.
„Dar departamentul nostru a finalizat recent un studiu controlat randomizat privind îmbăierea la pacienții cu eczemă, iar rezultatele sunt surprinzătoare”, spune ea, potrivit theguardian.com.
Studiul a implicat 438 de pacienți cu eczemă împărțiți în două grupuri: unul căruia i sa cerut să facă baie sau duș de șase sau mai multe ori pe săptămână; celălalt doar o dată sau de două ori pe săptămână.
„Te-ai aștepta ca îmbăierea zilnică să usuce mai mult pielea și să agraveze simptomele eczemei, dar nu a fost așa”, spune Simpson.
„Studiul nu a constatat nicio diferență în ceea ce privește simptomele între cei care au făcut baie zilnic și cei care au făcut baie mai rar.”
Concluzia? Frecvența spălării nu se corelează cu creșterea uscăciunii pielii – și ea crede că acest lucru este valabil indiferent dacă avem sau nu eczeme.
Totuși, tipul de duș pe care îl faci ar putea crește iritația, adaugă Simpson.
„Cu cât stai mai mult în apă, cu atât mai mult îți poate usca pielea, indiferent de frecvență. Dușurile mai scurte și mai reci sunt mai bune.„
Comentariile sunt oprite pentru acest articol