Prin intermediul unei serii de iluzii sonore, oamenii de știință au descoperit că, din punct de vedere cognitiv, oamenii percep tăcerea în mod similar cu modul în care percep sunetele.

Ce este tăcerea? Putem auzi sunetul tăcerii? Sau tăcerea este simpla absență a sunetelor? În ciuda secolelor de contemplare, aceste întrebări au rămas evazive. Cu toate acestea, într-un studiu recent, cercetătorii au adoptat o abordare științifică a dezbaterii, iar concluziile lor sugerează că tăcerea este, de fapt, un sunet.

Puțină istorie

Din punct de vedere istoric, natura tăcerii a fost împărțită în două perspective. Punctul de vedere perceptiv și punctul de vedere cognitiv. Punctul de vedere perceptiv susține că noi auzim de fapt tăcerea, în timp ce punctul de vedere cognitiv susține că noi doar judecăm sau deducem prezența acesteia din absența altor sunete.

„Până acum, până la cercetarea noastră [a apărut] nu a existat un test empiric cheie pentru această întrebare. Și astfel, asta am încercat să oferim”, spune Rui Zhe Goh, coautor al studiului și student absolvent de științe cognitive și filosofie la Universitatea Johns Hopkins.

Pentru a testa tăcerea, Goh și profesorii săi au lucrat la o serie de iluzii sonice pentru a vedea dacă oamenii percep tăcerea așa cum aud sunetele, dintr-o perspectivă cognitivă.

„Așadar, strategia noastră a fost să testăm dacă unele dintre iluziile auditive care se întâmplă în cazul sunetelor se întâmplă și în cazul tăcerii”, a declarat el pentru Euronews .

Iluzii auditive

La fel ca și iluziile optice care păcălesc ceea ce văd oamenii, iluziile auditive pot face ca oamenii să audă sunetele ca fiind mai lungi sau mai scurte decât sunt în realitate. Un exemplu este iluzia „unu este mai mult”, în care un semnal sonor lung pare mai lung decât două semnale sonore scurte consecutive – chiar și atunci când cele două secvențe sunt la fel de lungi.

În cadrul unor teste care au implicat 1.000 de participanți și pentru a testa în mod empiric natura tăcerii, echipa a înlocuit sunetele tipice iluziei „unu e mai mult” cu momente de tăcere, transformând iluzia auditivă în ceea ce au numit „iluzia „o singură tăcere e mai mult””.

Iluzia „one-silence-is-more” a prezentat participanților niște piste audio care reproduceau medii pline de agitație, cum ar fi restaurante, piețe și gări. Iar în cadrul acestora, echipa a inserat momente de încetare bruscă, rezultând astfel scurte tăceri. Participanților li s-a cerut apoi să măsoare, în lungime, care dintre tăceri era mai lungă – în ciuda faptului că ambele aveau aceeași durată.

Rezultatele, publicate în revista științifică PNAS, au fost surprinzătoare, spune Goh.

Concluzii

Oamenii au considerat că un moment lung de tăcere era mai lung decât două momente scurte de tăcere. Cu alte cuvinte, iluzia „o singură tăcere este mai mult” a dat aceleași rezultate ca și iluzia originală „o singură tăcere este mai mult”.

„Am fost ca și cum, wow, asta chiar funcționează. Adică, am făcut-o, am programat-o și știam că duratele secvențelor de tăcere aveau aceeași lungime, dar când am auzit-o, cu siguranță a sunat ca și cum secvența cu o singură tăcere era mai lungă”, spune Goh.

Faptul că aceste iluzii bazate pe tăcere au produs exact aceleași rezultate ca și cele bazate pe sunete sugerează că oamenii aud tăcerea la fel ca și sunetele, deoarece implică o procesare cognitivă similară între cele două.

„Abordarea noastră a fost să ne întrebăm dacă creierul nostru tratează tăcerile la fel cum tratează sunetele. Dacă puteți obține aceleași iluzii cu tăceri ca și cu sunetele, atunci ar putea fi o dovadă că, până la urmă, auzim literalmente tăcerea”, a declarat Chaz Firestone, profesor asistent de științe psihologice și ale creierului, care conduce Laboratorul Johns Hopkins Perception & Mind, într-un comunicat.

„Aceeași procesare cognitivă care se întâmplă cu sunetele este declanșată și de momentele de tăcere. Și având în vedere că sistemul auditiv tratează aceste momente de tăcere la fel ca un sunet, acest lucru sugerează că putem avea experiențe auditive ale tăcerii”, explică Goh.

Rezultatele ar putea explica „de ce atunci când mergeți pe o stradă aglomerată și intrați într-un spațiu liniștit sunteți oarecum loviți de tăcere și de ce momentele de tăcere din timpul unui spectacol de teatru sau al unei piese muzicale exercită o forță atât de puternică”, adaugă el.

Explicații

„Există cel puțin un lucru pe care îl auzim și care nu este un sunet, iar acesta este tăcerea care se întâmplă atunci când sunetele dispar”, a declarat coautorul Ian Phillips, profesor distins Bloomberg de filosofie și științe psihologice și ale creierului, într-un comunicat.

„Genul de iluzii și efecte care par a fi unice pentru procesarea auditivă a unui sunet, le obținem, de asemenea, în cazul tăcerilor, ceea ce sugerează că într-adevăr auzim și absențele de sunet”, a adăugat el.

Deși studiul nu oferă nicio perspectivă asupra modului în care creierul nostru ar putea procesa tăcerea, rezultatele sugerează că oamenii percep tăcerea ca pe un tip propriu de „sunet”, nu doar ca pe un interval între zgomote.

Cercetătorii intenționează să continue să exploreze măsura în care oamenii aud tăcerea, inclusiv „ceea ce am putea numi tăcerea pură, care sunt tăceri care nu se aud în contrast cu sunetul”.

„Așadar, tăcerile pe care le-ai putea auzi în timpul meditației sau atunci când te uiți pe fereastră și asculți noaptea liniștită”, a spus Goh.

---