Întrebarea și-o pune, într-o analiză, Politico. Site-ul încearcă să privească dincolo de o potențială înfrângere a Rusiei, statul care “nu știe unde îi sunt granițele”, într-o lume post conflict care transformă alianța (rusă) de astăzi într-o “Libie, dar cu arme nucleare”.  Dezintegrarea Rusiei ar putea să ducă la un conflict pe lângă care cel de azi pare minor, este concluzia…

Așadar…

Închideți ochii și imaginați-vă o lume fără Rusia.

Dacă vă aflați în Țările baltice, în Polonia, în Ucraina sau în oricare dintre celelalte teritorii care au suferit de-a lungul secolelor sub represiunea rusă, scenariul ar putea suna ca o izbăvire.

„Rusia se va dezintegra”, a prezis recent fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg, un aristocrat proeminent și un vechi confident al lui Václav Havel.

„Mari părți din ea vor căuta independența imediat ce vor putea”.

Prințul ar trebui,totuși,  să fie atent la ce își dorește.

În timp ce majoritatea experților spun că predicția lui Schwarzenberg rămâne puțin probabilă, riscul ca Rusia să explodeze sub presiunea asaltului său eșuat asupra Ucrainei a declanșat totuși semnale de alarmă de la Berlin la Washington, în timp ce strategii militari și diplomatici contemplă un scenariu postbelic în care țara se fracturează într-un mozaic de fiefuri controlate de războinici, asemănător celor care au dominat Afganistanul în anii 1990 sau Libia de astăzi.

„Când în istorie s-au confruntat rușii cu o înfrângere cu adevărat majoră, iar politica lor a rămas intactă?”, a întrebat Peter Rough, un fost oficial din administrația președintelui american George W. Bush, care în prezent conduce Centrul pentru Europa și Eurasia din cadrul Hudson Institute, un think tank cu sediul la Washington. „Nu văd cum o înfrângere militară majoră i-ar putea permite lui Putin să rămână la putere, iar granițele Federației Ruse să rămână ceea ce sunt astăzi”.

Scenariile variază de la revolte în rândul celor peste 20 de teritorii etnice ale Rusiei, presărate pe cele 11 fuse orare ale țării, până la o coborâre la scară largă în genul de conflict și anarhie care a cuprins Libia de la căderea dictatorului său Muammar Gaddafi. Oricare dintre acestea ar reprezenta amenințări grave la adresa stabilității regionale, cu potențiale consecințe profunde pentru Europa, inclusiv perturbarea în continuare a lanțurilor de aprovizionare, ciocniri între facțiuni înarmate nuclear și noi valuri de refugiați care fug dintr-o Rusie destabilizată.

Subiectul este atât de sensibil încât oficialii refuză să vorbească public despre deliberările lor sau chiar să recunoască planurile lor de contingență, de teamă de a nu-i oferi președintelui rus Vladimir Putin un subiect de discuție binevenit și de a alimenta sprijinul rusesc pentru război. (De exemplu, un eveniment recent și un raport al Institutului Hudson pe această temă au provocat un răspuns furios din partea ministrului rus de externe Serghei Lavrov).

Când POLITICO le-a cerut să discute astfel de scenarii în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen de săptămâna trecută, oficialii occidentali au refuzat să abordeze subiectul în mod oficial.

„S-ar putea întâmpla? Cu siguranță!”, a declarat Ivan Krastev, un politolog și președinte al Centrului pentru Strategii Liberale din Bulgaria, care a consiliat o serie de lideri europeni. Krastev a subliniat că dezintegrarea „nu este probabilă, dar nici imposibilă”. 

„Dar concentrarea pe această opțiune este total contraproductivă”, a adăugat el. „Dacă spui: „suntem aici pentru a dezmembra Rusia”, aduci un argument puternic pentru narațiunea lui Putin că Occidentul este agresorul”.”

De fapt, președintele rus a revenit din nou la această temă marți, într-un discurs adresat instituțiilor politice și militare ale țării cu privire la starea țării înainte de prima aniversare a atacului său la scară largă asupra Ucrainei. „Elitele din Occident nu-și ascund scopul”, a spus el, sugerând că SUA și aliații săi urmăresc să distrugă Rusia.

Miercuri, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a mers chiar mai departe, afirmând că Rusia va „dispărea” dacă va pierde războiul din Ucraina, pe care l-a pus pe seama SUA.

„Dacă Rusia oprește operațiunea militară specială fără a obține victoria, Rusia va dispărea, va fi făcută bucăți”, a declarat Medvedev într-o postare pe Telegram, folosind eufemismul pentru invazia Rusiei în Ucraina.

Revolte

Acest mesaj rezonează într-o țară zguduită în mod repetat de conflicte militare și încă traumatizată de prăbușirea Uniunii Sovietice.

Suferințele Rusiei în timpul Primului Război Mondial au ajutat la declanșarea Revoluției Ruse și a unui război civil care i-a opus pe bolșevicii lui Vladimir Lenin unui grup pestriț de regaliști, capitaliști și alte forțe politice cunoscute sub numele de Armata Albă. Războiul, unul dintre cele mai sângeroase din istoria Rusiei, a inclus o serie de pogromuri care i-au vizat pe evrei. S-a încheiat în 1923, cu victoria Armatei Roșii, dar a lăsat diviziuni profunde în societate.

Dizolvarea Uniunii Sovietice în anii 1990 – care a dus la desprinderea unor țări precum Ucraina, Belarus și Kazahstan, precum și a unor state membre ale UE precum Estonia, Letonia și Lituania – s-a desfășurat mai pașnic, dar nu este deloc sigur că o agitație similară din periferii nu ar fi întâmpinată astăzi cu un răspuns mai energic.

Structura Uniunii Sovietice a făcut ca destrămarea acesteia să fie relativ simplă din punct de vedere juridic. În schimb, Federația Rusă este o singură țară cu o administrație centrală foarte puternică. Spre deosebire de Uniunea Sovietică, unde jumătate dintre cetățeni nu erau ruși, 80% din populația Rusiei de astăzi se identifică ca fiind rusă.

Cel mai important factor care a împiedicat vărsarea de sânge în 1991 a fost faptul că Rusia nu a obiectat la destrămarea Uniunii Sovietice. Este greu de imaginat că Putin sau un potențial succesor ar sta cu mâinile în sân – sau că o majoritate a populației le-ar permite acest lucru – dacă regiuni precum Bașkortostanul din sudul Urali sau Siberia, „cufărul cu comori” al Rusiei, unde sunt îngropate majoritatea resurselor sale naturale, ar încerca să se desprindă.

O îngrijorare a planificatorilor occidentali este că, dacă războiul din Ucraina se va încheia cu înfrângerea Kremlinului – așa cum speră majoritatea – soldații ruși se vor întoarce acasă și vor continua lupta acolo, contribuind la alimentarea dezintegrării țării.

Mulți dintre bărbații care luptă pentru Rusia în Ucraina provin din teritorii rusești defavorizate, inclusiv din munții din estul Siberiei, unde o mare parte din populație are legături etnice și culturale cu Mongolia, și din Caucazul de Nord, o zonă cu etnii diverse care include Cecenia și Daghestan.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a jucat un rol central în zdrobirea revoltei islamiste din Cecenia la începutul anilor 2000, a declarat recent că intenționează să înființeze o armată privată după modelul Grupului Wagner, o forță brutală de mercenari controlată de Evgheni Prigojin, aliat al lui Putin.

Vorbind în 2011 în Caucazul de Nord, Putin nu și-a ascuns prea mult dezgustul față de mișcările de independență în curs de dezvoltare din această zonă.

„Dacă acest lucru se întâmplă, atunci, în același moment, nici măcar o oră, ci o secundă, vor exista cei care vor dori să facă același lucru cu alte entități teritoriale ale Rusiei… și va fi o tragedie care va afecta fiecare cetățean al Rusiei fără excepție”, a spus el.

Acest lucru sugerează că orice mișcare a regiunilor de a se elibera de sub controlul Moscovei ar fi sângeroasă, atât între guvernul central și potențialii secesioniști, cât și între regiunile însele.

„Noile statalități s-ar lupta între ele pentru granițe și active economice”, a scris într-un eseu recent Marlene Laruelle, care conduce Institutul de Studii Europene, Rusești și Eurasiatice de la Universitatea George Washington. „Elitele de la Moscova, care controlează un imens arsenal nuclear, ar reacționa cu violență la orice secesionism”.

Lupte interne

Ceea ce face ca posibilitatea unui colaps rusesc să fie atât de alarmantă este, bineînțeles, arsenalul nuclear al țării – un as în mânecă strategic pe care Putin l-a menționat în mod repetat în ultimele 12 luni. Marți, președintele rus a anunțat că suspendă participarea Rusiei la Noul Tratat START, ultimul pact de control al armelor nucleare rămas în vigoare între Moscova și Washington.

În perioada premergătoare prăbușirii Uniunii Sovietice, SUA și aliații săi erau departe de a fi încrezători în privința amenințării nucleare. Serviciile secrete americane au avertizat la acea vreme că armele nucleare tactice, inclusiv așa-numitele bombe “de valiză”, ar putea ajunge pe piața neagră a teroriștilor dacă nu se iau măsuri pentru a le securiza.

În timp ce Washingtonul a salutat independența statelor baltice, exista o îngrijorare profundă că părți din arsenalul nuclear sovietic ar putea cădea în mâini greșite în alte colțuri ale imperiului, inclusiv în Kazahstan și Ucraina, cu consecințe dezastruoase.

Potrivit analiștilor occidentali, aceasta este o amenințare mai mică în Rusia de astăzi pentru simplul motiv că nu există arme nucleare în potențialele regiuni separatiste.

Perspectiva mai îngrijorătoare este izbucnirea unui conflict între membrii establishmentului rus și o luptă pentru controlul forțelor armate. Lupte politice interne au izbucnit deja între șeful Grupului Wagner, Prigojin, și ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major al forțelor armate, Valeri Gherasimov.

Marți, Prigojin – un aliat al lui Putin, ai cărui soldați au luptat în apropierea orașului ucrainean Bakhmut – și-a acuzat rivalii că au reținut muniția și transportul aerian, adăugând că acțiunile lor ar putea echivala cu „trădarea”.

O mare întrebare în orice scenariu de dezintegrare a Rusiei este ce rol ar juca China. În timp ce instabilitatea vecinului său bogat în resurse ar oferi Beijingului o serie de oportunități pentru a-și alimenta apetitul vorace pentru materii prime, de la gaze naturale la potasă, majoritatea observatorilor cred că nu va căuta să redeseneze granițele Rusiei.

„China va fi foarte atentă”, a declarat Krastev.

De asemenea, nu este probabil să existe o cerere prea mare din partea populațiilor locale rusești din Siberia sau din alte părți pentru a căuta dominația chineză. Regiunile exterioare ale Rusiei sunt în general sărace și se bazează foarte mult pe administrația centrală de la Moscova pentru bani, un motiv în plus pentru ca acestea să rămână cu diavolul pe care îl cunosc.

Ceea ce este clar este că, deși prăbușirea Rusiei ar putea fi încă un eveniment cu probabilitate scăzută, nu este unul pe care planificatorii occidentali își pot permite să îl ignore. În timp ce observatorii Rusiei dezbat perspectivele de „decolonizare” a țării, ei nu ar trebui să respingă posibilitatea ca încercarea lui Putin de a reasambla imperiul pierdut al Kremlinului să sfârșească prin a o costa cel puțin o parte din teritoriul său.

„Tragedia Rusiei este că nu știe unde sunt granițele sale”, a declarat Schwarzenberg, a cărui familie a fugit din Cehoslovacia controlată de sovietici în 1948.

Pericolul este că acest lucru ar putea deveni rapid tragic nu doar pentru Rusia, ci și pentru restul lumii.

 

---